Peste 523 milioane de trimiteri poștale procesate în România în 2012
În 2012, piaţa serviciilor poştale din România a înregistrat o stabilizare, numărul trimiterilor fiind de peste 523,28 milioane, în scădere cu sub 1% comparativ cu anul precedent, arată Raportul de date statistice publicat, astăzi, 8 octombrie, de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Conform ANCOM, traficul poştal total a fost, în decursul anului trecut, de 523.286.299 de trimiteri poştale, în scădere cu sub un procent faţă de anul 2011. Atât traficul intern, cât şi cel internaţional, s-au menţinut aproape de nivelul din 2011, înregistrând scăderi uşoare de 0,59%, respectiv 3,43%.
În România au fost procesate în anul 2012 523.286.299 de trimiteri poştale (trimiteri de corespondenţă, imprimate, colete etc), iar Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a continuat să prelucreze cea mai mare parte dintre aceste trimiteri (74,28%). Cu toate acestea, traficul total realizat prin CNPR a scăzut faţă de anul 2011 cu 7,17%, în timp ce restul furnizorilor au procesat cu 23,98% mai multe trimiteri faţă de anul anterior.
La nivelul trimiterilor interne şi internaţionale, din numărul total de 493.436.207 trimiteri interne, Poşta Română a procesat cu 6,85% mai puţine decât în 2011, respectiv 367.215.481 de trimiteri, în timp ce numărul de trimiteri interne procesate de către furnizorii privaţi a ajuns la 126.220.726 de trimiteri, crescând cu 23,54% faţă de anul anterior.
Trimiterile internaţionale au ajuns la 29.850.092 (71,9% procesate de CNPR), în scădere cu 3,42% faţă de anul 2011, potrivit ANCOM.
Din totalul trimiterilor poştale din România în anul 2012, un procentaj de 96,61% au reprezentat trimiterile de corespondenţă, imprimate, pachete mici şi trimiteri de publicitate prin poştă, cu limita maximă de greutate două kilograme (poşta de scrisori). Acest segment s-a menţinut constant faţă de anul 2011, fiind procesate 489.865.918 trimiteri, dintre care 77,87% operate de CNPR.
Referitor la coletele poştale interne şi internaţionale, anul trecut au fost colectate şi distribuite 23.943.298 astfel de trimiteri, cu 2,81% mai multe decât în anul 2011. Din numărul total de colete, Poşta Română a procesat 10,52%, următorii zece furnizori de volum mare din acest segment de piaţă au realizat împreună un trafic de 11.379.775 de colete (47,53%), iar restul furnizorilor au realizat un volum de 10.044.990 de colete, reprezentând un procent de 41,95% din traficul total de colete.
Traficul poştal total pe segmentul serviciilor expres a fost de 9.477.083, în scădere cu 30,97% faţă de anul 2011, în timp ce traficul de trimiteri din sfera serviciului universal a scăzut cu 7,76%, până la 391.117.038 de trimiteri.
Raportul relevă faptul că, în 2012, au fost înregistrate 79.972 de reclamaţii, din care 26.849 s-au dovedit a fi întemeiate. Un număr de 8.161 de reclamaţii au fost soluţionate cu acordare de despăgubiri în valoare de 2.427.462 lei.
ANCOM este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei.