Peste o mie de locuri neocupate la clasa pregătitoare

Educaţie

Peste o mie de locuri neocupate la clasa pregătitoare

Conducerea IŞJ Botoşani a anunţat că, după încheierea celei de-a doua etape de înscriere, peste 1.100 de locuri au rămas neocupate la clasele pregătitoare. Cu toate acestea, cererile de înscriere venite din partea părinţilor a 148 de copii au fost respinse, din lipsă de locuri libere la şcolile pentru care aceştia au optat. Doar în patru unităţi de învăţământ din judeţ - şcolile 7, 8 şi 11 din municipiul Botoşani şi Şcoala 7 Dorohoi - numărul de înscrişi a depăşit planul de şcolarizare aprobat de IŞJ.