Peste trei milioane de elevi au început, ieri, cursurile

Educaţie

Peste trei milioane de elevi au început, ieri, cursurile

Circa 3,2 milioane de elevi din toată ţara au început ieri cursurile anului şcolar 2011-2012, sub auspiciile noii Legi a învăţământului şi ale noii strategii impuse de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Unităţile şcolare din întreaga ţară şi-au deschis ieri porţile pentru a-şi primi elevii. Dincolo de emoţii, de bucuria reîntâlnirii, elevilor le este rezervat un an şcolar plin de noutăţi, atât în ceea ce priveşte organizarea, cât şi evaluarea. Astfel, începând din acest nou an şcolar, elevii şi profesorii vor intra şi vor ieşi din şcoli cu ajutorul unei legitimaţii, cu care vor ponta intrarea şi ieşirea din unitatea de învăţământ, toate absenţele acestora fiind raportate lunar la Ministerul Educaţiei. Măsura a fost anunţată şi detaliată duminică, într-o videoconferinţă cu inspectorii generali din toate judeţele, de către secretarul de stat în MECTS, Oana Badea, şi face parte din strategia MECTS de reducere a absenteismului. Potrivit ministrului Daniel Funeriu, aceste măsuri vizează prevenirea, monitorizarea şi reducerea absenteismului, a abandonului şcolar, probleme ce stau la baza rezultatelor slabe de la examenele naţionale. El a subliniat că directorii unităţilor de învăţământ vor fi primii responsabili de aplicarea acestor măsuri. „Invit părinţii să se implice în viaţa şcolii. Doar printr-un parteneriat real şi corect între şcoală şi părinţi putem avea un învăţământ de calitate“, a spus ieri ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent la Şcoala numărul 56 „Jose Martin“ din Bucureşti.

De altfel, Ministerul Educaţiei a întocmit şi emis o foaie de parcurs pentru anul şcolar 2011-2012, document trimis către toate inspectoratele din ţară, care însumează toate măsurile noi ce trebuie luate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

Ce prevede foaia de parcurs emisă de MECTS

Pentru anul şcolar 2011-2012 MECTS a propus trei direcţii obligatorii de urmărit: reducerea absenteismului în şcoli, evaluarea cu scop de orientare şi optimizare a învăţării, îmbunătăţirea competenţelor de lectură. La nivelul fiecărei şcoli, acestea vor fi realizate prin:

- înregistrarea tuturor absenţelor şi aplicarea prevederilor legale atunci când sunt atinse limitele prevăzute de regulament;

- monitorizarea prezenţei şi punctualităţii cadrelor didactice;

- în cea de-a treia săptămână de şcoală va avea loc testarea tuturor elevilor;

- notele se comunică părinţilor şi nu se trec în catalog;

- se întocmeşte un plan de învăţare pentru fiecare elev în parte;

- la finalul anului şcolar se va efectua o nouă evaluare a elevilor pentru a se măsura progresul pe care aceştia l-au înregistrat;

- se introduce ora de lectură la clasele de învăţământ primar;

- în cadrul orelor de limbă română de la ciclul gimnazial se alocă, săptămânal, minimum două secvenţe distincte în structura lecţiei, pentru activităţi care stimulează lectura;

- îmbunătăţirea competenţelor de înţelegere a unui text de către elevi este obligatorie, la clasele V-VIII, pentru toate cadrele didactice;

- îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii este un obiectiv ce va fi urmărit de către toate cadrele didactice.