“Pictori figurativi contemporani români”, expoziție la ICR Paris
În perioada 9 octombrie - 8 noiembrie, Institutul Cultural Român (ICR) de la Paris va găzdui expoziția cu titlul “Pictori figurativi contemporani români”, care va reuni lucrări semnate de Nicolae Blei, Augustin Costinecu, Horea Cucerzan, Ion Grigore, Dan Hatmanu, Nicolae Iorga, Teodor Vescu, conform site-ului ICR Paris.
Vernisajul va fi precedat de lansarea cărţii "Présences de la peinture contemporaine roumaine en France avec Soleil de l'Est, entre 2009-2012,", apărută în acest an la Editura Institutului Cultural Român iar picturile fac parte din colecţia privată a Asociaţiei Soleil de l' Est.
Organizat în parteneriat cu Asociaţia Soleil de l' Est de la Tours, evenimentul se va desfăşura în prezenţa pictorului Dan Hatmanu.