Pierderi pentru fermierii români în anul financiar 2012-2013

Social

Pierderi pentru fermierii români în anul financiar 2012-2013

Anul financiar 2012-2013 se va încheia cu pierderi pentru fermierii români, principala cauză constituind-o scăderea prețurilor la produsele agricole, a declarat Laurențiu Baciu, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), luni, în cadrul unei conferințe de presă.

"Potrivit unei situaţii furnizate de Organizaţia europeană a producătorilor agricoli Copa - Cogeca, preţurile produselor agricole au scăzut în 2013 cu aproximativ 50% faţă de anul trecut, în timp ce producţia nu a crescut cu mai mult de 13%. Din acest motiv, fermierii români vor încheia anul financiar 2012 - 2013 cu pierderi", a declarat Laurenţiu Baciu.

În anul 2013 au fost cultivate cu grâu la nivel european 23 de milioane hectare, în timp ce în 2012 suprafaţa cultivată a fost de 22 milioane hectare, conform datelor Copa – Cogeca. În ceea ce priveşte producţia medie, aceasta a fost de 5,8 tone la hectar în 2013, faţă de numai 5,4 tone în 2012.

"În România, din cele nouă milioane tone de porumb care se produc în medie, numai jumătate intră în circuitul economic, restul cantităţii rămânând în gospodării pentru consumul populaţiei. Ca atare, numai aproximativ patru milioane tone de porumb trebuie luate în calcul pentru stabilirea impozitării, a plus - valorii şi a Taxei pe Valoarea Adăugată", a menționat Laurenţiu Baciu.

Preşedintele LAPAR a subliniat că după corecţia liniară plata europeană pe suprafaţă (la hectar) în 2013 va fi de 125 euro, la care se adaugă plata de la bugetul de stat, a cărei valoare se speră că va fi de 21 euro la hectar.