Pilda neghinelor (Matei 13, 24-30, 36-43) - Frescă sec. XVI, Catedrala Episcopală din Roman În această pildă, Domnul Iisus Hristos vorbește de un semănător conștiincios care și-a pregătit ogorul și a semănat în el sămânță bună. Firele de grâu au răsărit și au făcut rod. Dar în același timp, fermierul a observat că în lanul lui, odată cu grâul mai crescuse și o altă plantă pe care el nu o semănase. Asemănarea a fost mult prea mare ca s-o observe înainte de apariția roadelor. Ce se întâmplase de fapt? Acest fermier avea un vrăjmaș care a vrut să-i compromită recolta și pe când acesta dormea, el a semănat în lanul cu grâu neghină. Slujitorii semănătorului s-au oferit să smulgă neghina îndată ce au văzut-o, dar stăpânul a știut că nu poți smulge neghina fără ca să smulgi și firele de grâu. El le-a spus s-o lase până la vremea secerișului și atunci vor face separarea neghinei, care ca și grâul, va fi strânsă în snopi și arsă în foc, în timp ce grâul va fi strâns separat și dus la treierat. Neghina nu a putut fi deosebită de grâu numai când a ajuns la vremea roadelor. Mulți își dau și azi numele de creștini pentru că au fost expuși la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Deși trăiesc împreună, unii sunt fiii Împăratului (Matei 13, 38) și sunt grâu iar alții, fiii celui rău, o afirmație dură dar dureros de adevărată, sunt neghina. Domnul Iisus spune că pomul se cunoaște după felul de roade pe care le aduce. La fel și omul. „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui” (Matei 12, 35). Cum se cunoaște neghina de grâu? Cineva a spus odată că neghina își ține spicul drept în sus, în timp ce grâul încărcat de rod este cu capul plecat. Ce descriere fidelă a fiilor celui rău, a Diavolului. Cei răi sunt mândri. Ei nu vor să admită că sunt păcătoși. Ei nu se pot smeri, nu-și pot pleca capul ca să ceară iertare de la Dumnezeu, dar nicidecum oamenilor. Ei se văd buni așa cum sunt și nu au nevoie de un Mântuitor. Ei cred că pot să păcălească pe oameni și pe Dumnezeu. Dar așa cum semănătorul poate deosebi grâul de neghină, la fel și Dumnezeu Tatăl are, nu numai o cunoștință deosebită dar și, o cumpănă dreaptă. El este îndelung răbdător și pentru un anotimp, El mai îngăduie ca cei răi să fie cu capul sus printre cei buni. El nu poate fi judecat că a acționat pripit ca și slugile semănătorului nostru. El mai acordă un timp de har și pocăință. Slujitorii acestui agricultor s-au oferit să smulgă neghina, dar el i-a oprit și le-a spus să mai aștepte până la seceriș. Sunt și azi mulți voluntari între slujitorii Stăpânului care se oferă să smulgă pe cei răi din mijlocul lor, fără să-și dea seama că dacă fac lucrarea aceasta înainte de vreme pot aduce mari prejudicii Stăpânului lor. Dacă Dumnezeu are răbdare cu oamenii și dă deopotrivă, soare și ploaie și peste cei buni și peste cei răi, cine sunt eu să încerc să stârpesc pe cei răi de pe pământ, ori să-i scot din biserică până nu se conformează cu principiile mele? Domnul Iisus ne-a avertizat că se vor strecura printre noi și prooroci mincinoși, îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinlăuntru sunt lupi răpitori. Datoria noastră este să ne păzim de ei, nu să-i omorâm. Dumnezeu le mai dă un timp, poate se vor pocăi și ei… În ceea ce privește separarea celor buni de cei răi, aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Separarea este o lucrare păstrată și încredințată îngerilor. Îngerii sunt secerătorii. Ei pot face slujba aceasta cel mai bine. Noi, oamenii, putem greși. Interesele noastre pot fi atinse de păcat. Putem fi părtinitori, insensibili, duri, sau avea prejudecăți. Domnul Dumnezeu cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. El nu face greșeli. Semănătorul din pildă, cu toate abilitățile și intențiile lui bune, trebuie să accepte faptul că are un vrăjmaș care lucrează pe furiș, pe la spate. El a pândit momentul când toți dormeau. Credinciosul, de asemenea, trebuie să fie tot timpul conștient că are un vrăjmaș foarte șiret și inteligent care nu obosește nicicând în efortul lui de a-și propaga și el sămânța lui. Diavolul va încerca să se strecoare în viața noastră, sau să semene în mintea noastră sămânța lui otrăvită de mândrie, încredere în sine, atotsuficiența. El plantează la început o sămânță mică în mintea noastră, ca și cea de neghină, ca apoi din ea să crească răzvrătire, nemulțumire, amărăciune, ură și poate chiar și crimă. Orice bătălie este câștigată sau pierdută mai întâi în mintea noastră. De aceea este nevoie să veghem în orice vreme și orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos. Noi nu suntem în necunoștință de planurile lui și nici de metodele lui prin care vrea să ne ducă în robie și în cele din urmă să împărtășim aceeași soartă cu el. Concluzia acestei pilde, așa cum este interpretată de Domnul Iisus Hristos în același capitol, nu mai are nevoie de nici un comentariu în plus: „Și, după cum se alege neghina și se arde în foc, așa va fi și la sfârșitul veacului. Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, și vor culege din Împărăția Lui toate smintelile, și pe cei ce săvârșesc fărădelegea, și-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit, să audă” (Matei 13, 40-43).