Plan de acţiune împotriva creşterii preţurilor la alimente

Social

Plan de acţiune împotriva creşterii preţurilor la alimente

Miniştrii Agriculturii din G20 au ajuns, joi, la Paris, la un acord istoric, potrivit Franţei, privind un plan de acţiune împotriva instabilităţii preţurilor agricole. "Astăzi este o zi mare, am ajuns la un acord istoric", a declarat ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, a cărui ţară prezidează G20 în acest an. "Acest Consiliu de securitate agricolă trebuie să evite repetarea unei creşteri a preţurilor grâului, precum cea produsă după ce Rusia a întrerupt exporturile, în urma secetei", a explicat Le Maire. Franţa a propus un plan fundamentat pe cinci piloni, respectiv reinvestiţii în agricultură, pentru producţii mai mari şi mai bune, îmbunătăţirea transparenţei pe pieţe, ameliorarea coordonării la nivel internaţional pentru prevenirea şi rezolvarea crizelor şi dezvoltarea unor instrumente de gestionare a riscurilor legate de instabilitatea preţurilor agricole. Al cincilea element este reglementarea pieţelor derivatelor care au la bază materii prime agricole. "Pentru a hrăni o populaţie mondială care va depăşi nouă miliarde de locuitori în 2050, producţia agricolă trebuie să crească cu 70%", se arată în declaraţia finală a reuniunii.