În Aula „Mihai Eminescu“ a Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, ticsită de studenți și profesori, prof. univ. dr. Andrei Pleșu a vorbit miercuri, 27 octombrie, despre „Parabolele lui Iisus. O analitică a receptivității“. Moderată de prof. univ. dr. Ștefan Afloroaie, conferința se înscrie în programul sărbătoririi a 150 de ani de la înființarea primei universități din România.

Toată lumea știe că Iisus vorbea deseori în parabole, în pilde, adică în povestioare. La întrebarea de ce folosea acest procedeu în predicile Sale, e simplu de răspuns. Parobolele erau un procedeu didactic și retoric la îndemână. Ele elucidau un subiect supus dezbaterii prin puterea lor de a exemplifica.
Lucrurile se complică în momentul când Iisus Însuși răspunde la această întrebare. De ce le vorbea oamenilor în pilde? "Răspunsul lui Iisus este de-a dreptul năucitor, smintitor", spune Andrei Pleșu. "Replica lui Iisus contravine parabolei care, ilustra, simplifica, lămurea un pasaj. Iisus răstoarnă folosirea curentă a parabolei. «Vouă vă e dat să cunoașteți taina împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca uitându-se, să privească și să nu vadă, și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați»" Acesta este răspunsul Domnului la întrebarea "celor doisprezece", așa cum apare la Evanghelistul Marcu (4, 11, 12).

Avea Iisus oare intenția explicită ca ceilalți să nu înțeleagă?

"Trebuie să recunoașteți că pentru imaginea pe care o avem noi despre predicația hristică acesta e un răspuns tare. S-au găsit teologi care să susțină un scandal teologic; nu seamănă a Iisus, nu seamănă a Evanghelie. Sunt mai multe argumente pentru care această afirmație este greu de acceptat. De ce Iisus, predicatorul, Cel atât de iubit de mulțimi, voia să le stopeze unora accesul la informație, să discrimineze? Discriminare, pentru că precizează că "vouă vi s-a dat să cunoașteți", nu la toți, la ceilalți nu. Avea Iisus oare intenția explicită ca ceilalți să nu înțeleagă?", se întreabă retoric Andrei Pleșu.
"Puneți-vă, un pic - dacă nu vi se pare complicat - în situația lui Iisus: el vorbește în fața unui public enorm, are de-a face cu o diversitate umană extraordinară. Pentru că nu poate să vorbească pe grupe - El vorbește la toată lumea deodată -, trebuie să producă un discurs, trebuie să găsească un procedeu, un dispozitiv care să fie auzit de toată lumea, dar care să provoace în fiecare secțiune a publicului o reacție adecvată: pe cei disponibili să-i atragă și mai mult, pe cei indisponibili ori să-i provoace și să le deschidă gustul, ori să-i lase în pace, pe euforici să-i potolească, pe nesimțiți să-i evite, toate astea cu un singur discurs. Și Lui I S-a părut că formula optimă pentru a ataca această diversitate de audiență e parabola. Pentru că parabola e o poveste care pe unii îi lasă indiferenți, într-unii produce iluminare, pe alții îi lasă nedumeriți și-i aruncă pe gânduri... și fiecare dintre reacțiile astea sunt posibile în interiorul comunicării parabolei. Parabola e un dispozitiv paradoxal care în același timp spune și nu spune, provoacă și lasă rece, maschează și dezvăluie, comunică și nu comunică, e de o invenție extraordinară. Să manevrezi un asemenea dispozitiv trebuie să ai oarecare talente și cel mai bine e să fii chiar Fiul lui Dumnezeu", zâmbește Pleșu.
"Parabola e soluția pe care o găsește Iisus pentru a obține o receptivitate nuanțată. (...) Parabola e specie a discursului apofatic. Ea definește un adevăr spunând doar pe jumătate, nespunând tot, dând doar un impuls, o pornire, o orientare vagă pe care o percepi sau nu. Adică aceeași parabolă este pentru unii un punct de plecare, un stimulent, pentru alții o provocare, pentru alții o piedică, pentru alții o indicație - pe scurt un obiect echivoc pentru a se adresa tuturor fără să-i smintească", continuă profesorul prelegerea.

“Unui om, dacă îi pui brusc o lumină puternică în față, îl orbești"

Am putea spune că parabola caracterizează stilul delicat al lui Dumnezeu, atent și grijuliu la libertatea noastră, pe care nu o știrbește nici chiar cu un cuvânt prin care să Se autopropună. "Pentru că unui om dacă îi pui brusc o lumină puternică în față, îl orbești", exemplifică Pleșu, care precizează că "parabola vrea să satureze toate formele posibile de comunicare. Și ar fi pentru știința comunicării o temă de cercetare: cum se obține un tip de discurs care să împuște trei sute de iepuri odată, nu doi. Parabola funcționează în textele Mântuitorului precum ploaia, care cade «și peste cei buni, și peste cei răi..», fără discriminare. Parabola nu e însă un limbaj definitiv", arată Pleșu, care adaugă că Mântuitorul o folosește cât e în lume, dar îi avertizează că va veni un timp când nu le va mai vorbi astfel.
"Parabola reprezintă un mod de a te raporta la adevăr foarte aparte, care se cultivă mai ales în Orient. Acest mod de a vorbi e uneori mai lămuritor decât orice argument. Parabolele se adresează unui public divers; ele au rostul să acopere și să dezvăluie în același timp. Există ceva din natura parabolei în toate discursurile lui Iisus (...) Din parabolă ai să vezi că nu poți să faci nici o doctrină. Există parabole care spun că fapta e mai importantă decât vorbele, există parobole care spun că e mai importantă contemplativitatea decât activitatea, există parabole care spun că fapta poate fi mai riscantă decât nefapta - necugetată", susține Andrei Pleșu, care menționează că "Parabola e prima încercare reușită din istoria culturii europene, prin care s-a obținut o victorie împotriva ideologiei. La Iisus nu e nici o ideologie. Ce înseamnă să nu articulezi până în detaliu o doctrină? Înseamnă să lași liberă libertatea exegetică a fiecărui cititor, să stimulezi această libertate, să nu-i pui de la început limite abstracte. Nu există nici un text care să te instige la libertate în asemenea măsură ca textul evanghelic și la suspendarea oricărei tendințe de a ideologiza. Ideologia e un fel de birocratizare a gândirii".
Exemplul, ca și în cazul parabolei, aplică orice teorie, așa că prof. Andrei Pleșu evocă exemplul acelor catedrale din Evul Mediu care, într-un anumit loc, aveau ascunsă o comoară. "Peste locul unde era comoara era o pictură. Cei care știau codul cunoșteau că acea pictură semnalează că dedesubt e o comoară. Ei bine, parabola e o prezența de acest tip. Pentru cine e gata să intre, pentru cine are demarajul, ea trimite dincolo de ea, pentru cine nu, e o pictură".

Scriitor, eseist, istoric al artei
Andrei Pleșu este scriitor și eseist român, estetician și istoric al artei. Este profesor la Facultatea de Filosofie din București. A fondat Institutul de studii avansate „New Europe College“ și revista culturală "Dilema veche". Acceptă, în diverse perioade, o serie de funcții publice. Ca scriitor, înregistrează un important succes cu volumele "Minima moralia", "Jurnalul de la Tescani" și "Despre îngeri". Contrastul formal între o problematică gravă (cu deosebire morală, teologică și existențială) și abordarea ei relaxată, adesea ludică și de o frapantă veracitate, constituie elementul determinant al stilului său de autor. (Nicoleta Olaru)