Poetul Traian T. Coșovei a trecut la Domnul
Miercuri, poetul Traian T. Coșovei a murit, la vârsta de 59 de ani.
Poetul va fi înmormântat sâmbătă, la orele 13:00, cel mai probabil în Cimitirul Bellu, pe "Aleea scriitorilor", a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.
Traian T. Coșovei s-a născut la data de 28 noiembrie 1954, în 1978 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București (secția română - engleză) și a fost unul dintre corifeii ''Cenaclului de Luni'' dar un reprezentant marcant al anilor '80.
În presa literară a debutat în 1978, în revista ''România Literară'', iar debutul editorial a avut loc în 1979, la ''Cartea Românească''.
Începând cu anul 1996, Traian T. Coșovei a lucrat la Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) din Bucureşti, Departamentul Relaţii Publice, şi la publicaţia Museion, înfiinţată de el şi editată de MNLR, iar din 1998 a iniţiat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti "Institutul de glasuri" (prelecţiuni în spiritul junimist) - acţiune ce reuneşte personalităţi marcante ale culturii române contemporane.
În 2002 a înfiinţat Cenaclul exclusiv de proză intitulat "La formarea ideilor". Tot în 2002, a participat ca redactor pentru limba engleză la realizarea CD-ului Mihai Eminescu, iar în 2003 a devenit coordonator editorial al site-ului www.calendarnichita.ro, dedicat Anului Nichita Stănescu.
"Ninsoarea electrică" a fost volumul de poezii de debut al lui Traian T. Coșovei, cu care a obținut "Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut" în anul 1979.
A publicat peste 20 de cărți de poezie, critică literară, proză, printre care și "Cruciada întreruptă" (1982), "Poemele siameze" (1983), "În așteptarea cometei" (1986), "Rondul de noapte" (1987), "Pornind de la un vers" (critică literară, 1990), "Bătrânețile unui băiat cuminte" (1994, Premiul Academiei Române pentru poezie), "Percheziționarea îngerilor" (1998), "Hotel Urmuz" (2000, cronici pe care le-a scris în revistele "Contemporanul", "Ideea Europeană" și ziarul "Azi"), "Vânătoarea pe capete" (2002), "Greva căpșunelor" (2004), "La formarea ideilor" (critică literară, 2005), "Băutorii de absint", antologie de poezie (împreună cu Ion Mureșan, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Ioan Es. Pop, 2007), "Motocicliștii spațiali" (împreună cu Ioana Mănescu — cineroman, 2008), "Poeții marilor orașe" (critică literară, 2008), "Aerostate plângând" (2010).
Alte premii obținute: Premiul Asociației Scriitorilor din București pentru volumul "Bătrâneţile unui băiat cuminte" (1994), Premiul Academiei Române pentru poezie (1996), Premiul Academiei "Carpatica" (1996), Marele Premiu "Ion Vinea" (1996), titlul de "Autorul anului" - acordat de APLER pentru volumul de poezie "Vânătoarea pe capete" (2002), Premiul internațional "Nichita Stănescu" (2000) și Premiul Asociației Scriitorilor din București (2004), Premiul Asociației Scriitorilor București pentru volumul de poezie ''Greva căpșunelor'', Premiul pentru jurnalism literar al revistei Tomis (2005), Premiul Asociației Scriitorilor București pentru volumul de critică literară ''Poeții marilor orașe'' (2008).
În 2004, Traian T. Coşovei a fost distins cu Ordinul "Meritul Cultural" în gradul de Ofiţer.
Traian T. Coşovei a fost membru al Uniunii Scriitorilor și al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România (ASPRO), președinte al Fundației Culturale Hesperus și a lucrat în cadrul Muzeului Literaturii Române.