Posibil vaccin împotriva atacurilor de cord
O echipă de cercetători de la Lund University, din Suedia, a realizat un progres major în prevenirea atacurilor de cord. Aceştia au descoperit un vaccin care poate preveni aceste atacuri, graţie reducerii drastice de grăsimi din artere. Compusul chimic, la care ei au ajuns în urma mai multor ani de cercetări şi experimente, împiedică depunerea de colesterol pe pereţii vasculari şi, implicit, îngustarea vaselor de sânge ale inimii, cauza principală a atacurilor de cord.
Metodele actuale de prevenire a atacurilor de cord implică utilizarea de medicamente ce împiedică acumularea de grăsime în artere, prin scăderea colesterolului şi a tensiunii arteriale. Noul tratament însă vizează în mod direct cauza atacurilor de cord, prin reducerea drastică de grăsimi ce înfundă arterele.
Împreună cu substanţa respectivă, ce va fi administrată intravenos, cercetătorii suedezi lucrează în prezent la o variantă a acestui aşa-numit vaccin sub formă de spray nazal.
Se aşteaptă că atât „vaccinul“ intravenos împotriva atacurilor cardiovasculare, cât şi spray-ul nazal să fie fi disponibile în farmacii în următorii cinci ani.