Posibile sancţiuni pentru cei care nu au grijă de sănătatea lor
Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, a declarat vineri, în cadrul "Forumului internaţional privind obezitatea", că se gândeşte la posibile sancţiuni pe viitor pentru cei care nu se vor prezenta la programele derulate de minister, precum cel privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei.
"România a efectuat în anii 2007-2008 un amplu program de prevenţie care s-a numit <Program naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei>, program care a cuprins aproape toată populaţia României - spun aproape, pentru că o parte din cetăţeni nu au vrut să se prezinte la un asemenea program. Şi ne gândim ca în viitor să introducem sancţiuni împotriva celor care nu vor să aibă grijă de sănătatea lor", a spus ministrul Sănătății.
Conform rezultatelor programului naţional derulat în acea perioadă, 54% din populaţia României avea tendinţe de obezitate. Din acest procent, 12% erau elevi, circa 29% tineri sub 35 de ani. Populaţia cu vârsta cuprinsă între 35 şi 54 de ani suferea de obezitate în procent de 60%, iar populaţia cuprinsă între 55 şi 74 de ani era în procent de 68% obeză.
"Îngrijorătoare cifre şi, ca atare, politicile publice trebuie să plece de la radiografia pe care o întâlnim în cadrul societăţii. Indicele de masă corporală cu cât este mai mare, cu atât determină riscul de îmbolnăvire mai ales în domeniul bolilor cardiovasculare şi diabet. Mai ştim că persoanele supraponderale au un risc de deces de 1,5 ori mai mare decât persoanele care nu sunt supraponderale. Nu putem lăsa lucrurile la nivel numai de identificare, de fotografiere, de diagnosticare", a mai precizat demnitarul.