„Postul Mare - cântări şi versuri“, la Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

„Postul Mare - cântări şi versuri“, la Suceava

Casa de Cultură din Suceava a găzduit miercuri, 2 aprilie 2014, concertul de muzică religioasă „Postul Mare - cântări şi versuri“, ediţia a XIV-a. Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Sucevenii au participat miercuri, 2 aprilie 2014, la concertul de muzică religioasă „Postul Mare - cântări şi versuri“, care a avut loc la Casa de Cultură din Suceava. Manifestarea a fost organizată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în colaborare cu Casa de Cultură din Suceava, invitatul de onoare fiind IPS Părinte Arhiepiscop Pimen. După cum ne-a relatat Doina Ciobanu, moderatorul emisiunilor religioase la Intermedia TV din Suceava, pe scenă au evoluat recitatori şi numeroase formaţii aparţinând şcolilor gimnaziale şi parohiilor din judeţ. „Concertul a fost organizat în cinstea Patimilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Corurile care au urcat pe scenă au interpretat cântări specifice perioadei Postului Mare, fiind un moment de înălţare sufletească pentru toţi cei prezenţi. Evenimentul s-a bucurat de prezenţa Înaltpreasfinţitului Pimen şi a părinţilor consilieri ai Centrului eparhial Suceava“, a spus pr. Dragoş Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Printre corurile care au urcat pe scenă s-au numărat corul de copii din Şcheia, corala bărbătească din Salcea şi Ansamblul „Balada Bucovinei“ din Suceava. „Am participat la acest concert împreună cu membrii corului parohiei noastre, pentru a întări în credinţă pe creştinii care an de an vin aici. Oamenii doresc să guste şi să se împărtăşească din bucuria cântărilor Triodului, care, deşi au conotaţii grave şi ne aduc atmosfera de post, produc bucurie pentru că şi noi suntem părtaşi la această perioadă a postului“, a mărturisit pr. Doru Budeanu, de la Parohia Salcea, Protopopiatul Suceava 1.