„Postul promovează sănătatea trupească şi sufletească“
În parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi a debutat ieri a XX-a ediţie a Târgului Naţional ECOAGRIS, printr-o slujbă de Te Deum oficiată de pr. paroh Mihai Mărgineanu şi de pr. Iustinian Răduc, consilier la Sectorul de conferinţe şi protocol al Arhiepiscopiei Iaşilor.
În parcul Bisericii Toma Cozma din Iaşi a debutat ieri a XX-a ediţie a Târgului Naţional ECOAGRIS, printr-o slujbă de Te Deum oficiată de pr. paroh Mihai Mărgineanu şi de pr. Iustinian Răduc, consilier la Sectorul de conferinţe şi protocol al Arhiepiscopiei Iaşilor. În cuvântul de bun venit, pr. Mihai Mărgineanu a amintit celor prezenţi faptul că Târgul ECOAGRIS urmăreşte cultivarea alimentaţiei sănătoase, apreciind osteneala producătorilor din toată ţara care au venit de la sute de kilometri distanţă pentru a-şi expune produsele spre vânzare. „Ne aflăm într-o perioadă de post în care suntem chemaţi să intensificăm viaţa noastră religioasă. Principalul beneficiar al relaţiei noastre cu Dumnezeu trebuie să fie semenul nostru. Ediţia aceasta are în atenţie importanţa pe care o are postul pentru sănătatea noastră. Dincolo de ceea ce oferim noi aici în cadrul târgului, cel mai sănătos aliment rămâne postul. Postul promovează sănătatea trupească şi sufletească“, a spus pr. paroh Mihai Mărgineanu. (C. Ciofu)