Posturile didactice din învăţământul universitar, ocupate prin concurs
Posturile didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat ar putea fi deblocate în acest an, prevede un proiect de hotărâre de guvern publicat pe site-ul MECTS. Potrivit proiectului, în acest an s-ar putea aproba scoaterea la concurs a posturilor didactice şi de cercetare vacante din instituţiile de învăţământ superior de stat, cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin Legea bugetului de stat pe anul 2012. Iniţiatorii proiectului precizează că prezentul act normativ nu are impact macroeconomic, întrucât MECTS asigură finanţarea de bază pentru universităţile de stat, prin granturi de studii calculate pe baza costului mediu per student echivalent, per domeniu, per cicluri de studiu şi per limba de predare, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale.