"Poziţia copilului", la Festivalul de Film de la Lisabona şi Estoril
Premiat cu Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul "Poziţia copilului", în regia lui Călin Peter Netzer, va fi proiectat la Festivalul de Film de la Lisabona şi Estoril (LEFFEST), care se va desfăşura între 8 şi 18 noiembrie.
În acest an, Festivalul de Film de la Lisabona şi Estoril va include proiecţia unor filme câştigătoare ale principalelor premii europene: "La Vie d'Adele" (Cannes), 'Sacro Gra' (Veneţia), "Poziţia copilului" (Berlin), "Historia de la meva mort" (Locarno), "Pelo Malo" (San Sebastian) şi "Fruitvale Station" (Sundance), relatează marţi agenția de presă EFE.
LEFFEST este considerat cea mai importantă competiţie cinematografică a anului din Portugalia iar faptul că festivalul este patronat de cele două localităţi garantează viabilitatea proiectului, potrivit promotorului său, Paulo Branco. Bugetul din acest an "este inferior celui de anul trecut, însă nu cu mult", a precizat Branco pentru EFE.
Conferinţe, concerte și momente de lectură vor completa această ediţie a LEFFEST.