Pr. Viorel Sava va conferenţia luni la Râmnicu Vâlcea

Arhiepiscopia Râmnicului

Pr. Viorel Sava va conferenţia luni la Râmnicu Vâlcea

La Sala „Iosif Episcopul” a Aşezământului Pastoral-Cultural „Sfântul Ierarh Calinic”, aflat în incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului, luni, 7 aprilie 2014, începând cu ora 17.00, va avea loc ultima conferinţă duhovnicească din cadrul programului Întâlnirilor duhovniceşti „Spovedania, Euharistia şi martirajul în viaţa Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos”.

Conferinţa cu tema „Fiul Risipitor – model de pocăinţă. O perspectivă liturgico-pastorală” va fi susţinută de către Pr. Prof. Univ. Dr. Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.

Evenimentul este organizat la iniţiativa Preasfinţitului Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, de către Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea şi se încadrează în seria manifestărilor dedicate „Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei  Împărtăşanii) şi Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română”.

Organizatorii îi aşteaptă cu drag pe toţi cei care doresc să se hrănească duhovniceşte din frumoasele învăţături şi cuvinte ziditoare de suflet. Intrarea este liberă. (Sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului)