Prelegeri despre fotografie, la Casa de Cultură “Mihai Ursachi” din Iaşi
Casa de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi şi Clubul Fotografilor au organizat marţi, 4 martie 2014, de la ora 18:00, cea de-a 117-a întrevedere. La întâlnire au participat membri ai Clubului Fotografilor din Iaşi, precum şi numeroşi ieşeni pasionaţi de fotografie.
Evenimentul a fost moderat de Cristian Ţibu, membru al Clubului Fotografilor din Iaşi. Prelegerile despre fotografie au fost susţinute în Sala “Diotima”, după următorul sumar:
- Din fotografia contemporană franceză: lucrări de Josef Koudelka (n. 1938), prezentate de Nicu Apostu;
- Din fotografia contemporană letonă: lucrări de Misha Gordin (n. 1946), prezentate de Irina Zaharia;
- Din tehnica fotografiei: aspecte ale zgomotului de imagine, prezentate de Ciprian Marinesc;
- Din fotografia contemporană iraniană: lucrări de Mohammad Reza Domiri Ganji (n. 1990), prezentate de Cristian Gafiţescu.
Cristian Ţibu a mulţumit la final celor patru membri ai Clubului Fotografilor din Iaşi pentru că au pregătit prelegerile, precum şi persoanlor pasionate de fotografie care au asistat timp de aproape două ore la această întrevedere, următoarea întâlnire urmând a avea loc marţi, 1 aprilie 2014, de la ora 18:00.
Clubul Fotografilor de la Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi, înfiinţat în anul 2008, este deschis tuturor pasionaţilor de fotografie, fără deosebire de vârstă şi pregătire profesională sau artistică. Fotografiile realizate de membrii Clubului Fotografilor din Iaşi pot fi vizualizate la adresa: http://clubul-fotografilor.ro/blog/