Articolul care poartă acest titlu în săptămânalul francez "La Vie", publicat pe 5 octombrie, poartă semnătura Claire Legros, care vorbește despre reacțiile provocate de decernarea premiului Nobel pentru medicină de anul acesta în mediile catolice. Aceasta precizează că Vaticanul a criticat atribuirea premiului Nobel "părintelui" copilului în eprubetă, britanicul Robert Edwards. O poziție fără concesii pe care nu toți catolicii o împărtășesc. De la anunțarea, pe 4 octombrie, că premiul Nobel pentru medicină este decernat în acest an doctorului Robert Edwards, pionier al fecundării in vitro, reacțiile se înmulțesc și se distanțează în același timp. Cele mai multe sunt entuziaste, precum cea a profesorului Israël Nisand din Strasbourg, care salută "formidabila intuiție dublată de o tenacitate incredibilă" a doctorului. Altele, dimpotrivă, sunt critice, mai ales în mediile catolice. "Fără Edwards nu ar exista o piață unde se vând milioane de ovocite" și "nu ar exista în lume un mare număr de congelatoare pline cu embrioni", a declarat Mgr Ignazio Carrasco de Paula, noul președinte al Academiei pontificale pentru viață de la Vatican, membru Opus Dei. În treizeci de ani, tehnicile de ajutor pentru procreare au permis unor milioane de cupluri să dea naștere unui copil și să fondeze o familie. Un progres care merită salutat. Cu toate acestea, bulversând legile naturale ale reproducerii, acestea au lăsat loc și unor întrebări etice fulgerătoare: mame purtătoare, donare de gameți, acces la cuplurile homosexuale sau în vârstă, selecția copiilor înainte de naștere, congelarea și utilizarea embrionilor pentru cercetare. Până unde se va merge cu medicalizarea precreării? Ce limite trebuie să impună societățile noastre tehnicii? Este miza dezbaterilor bioeticii și a legilor precum cea care trebuie revizuită în următoarele luni în Franța. Criticând "congelatoarele pline de embrioni" umani, institutul catolic alertează societatea asupra derivelor tehnicii. Dar condamnând utilizarea fecundării in vitro în mod sistematic, așa cum amintește Congregația pentru doctrina legii în instrucțiunea "Dignitas personae" din decembrie 2008, aceasta riscă să rămână neauzită. Apocalipsa, o luptă spirituală pentru timpurile noastre Următorul articol care ne-a atras atenția este cel al jurnalistei Sabine Gignoux, publicat în cotidianul francez "La Croix", pe 15 octombrie. Aceasta zugrăvește în rândurile textului său diferite opere de artă inspirate din Apocalipsa lui Ioan, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Sabine Gignoux precizează că în fiecare perioadă a istoriei, viziunile lui Ioan au inspirat artiștii. O succesiune de încercări care, așa cum o arată o frumoasă lucrare de pe tapiseria Apocalipsei din Angers, anunță de asemenea Speranța. Ierusalimul Celest "strălucește asemenea unei pietre prețioase" în Apocalipsa lui Ioan (Ap. 21, 9-27). Cu aceste culori strălucitoare, acordate în duouri sonore - roșu și albastru, galben și verde -, tapiseria de Angers, bogată în 67 de scene, sclipește, pagină după pagină. Editoarea Diane de Selliers a avut ideea de a ilustra această imensă operă de artă de la sfârșitul Evului Mediu, nu pe față, în aceste tonuri un pic ofilite, pe care vizitatorii le pot admira la castelul ducilor de Anjou, ci pe dos, acolo unde opera a fost păstrată de-a lungul secolelor, la adăpost de razele soarelui, în toată prospețimea ei originală. Țesut fără înădituri, acest "dos" oferă o oglindire aproape perfectă a scenelor date, în 1382, fratelui lui Charles V. Dar de ce să ne afundăm astăzi în aceste imagini și, împreună cu ele, în unul din textele cele mai complicate din Biblie, această cale ezoterică în care abundă numerele, creaturile fantastice și catastrofele? De ce să ne pierdem în această pădure de semne unde, chiar după mărturia Sfântului Ieronim, "există tot atâtea taine câte cuvinte"?... sunt câteva întrebări pe care le adresează jurnalista în articolul său. Acest text vorbește în timp de criză Apocalipsa lui Ioan descrie "realitatea lumii noastre invadată de răutăți, de brutalități", iar "acest caracter eshatologic, relativ în ceea ce privește sfârșitul unui om, se prelungește prin mesajul unei reînnoiri", răspunde istoricul de artă Paule Amblard, care a comentat fiecare scenă a acestui text. Scrise la sfârșitul secolului I după Hristos, în mulțimea apocalipselor evreiești, viziunile exilului de la Patmos se adresau mai întâi celor șapte Biserici din Asia Minoră, persecutate de Roma. Acest text, care anunță speranța, ne vorbește în timp de criză. Istoria artei atestă acest fapt, iar imaginile Apocalipsei reapar în fiecare perioadă de tulburări, ca un rezervor inepuizabil: cei patru cavaleri, femeia și dragonul, căderea Babilonului, îngerii care sună din goarnă, bestia și marea etc. Un jurnal de actualitate Secolul al XIV-lea, care vede nașterea tapiseriei de Angers, este secolul Războiului de 100 de Ani și al Ciumei negre (1348) care au decimat o treime din populația Europei. Putem observa în scenele acestei tapiserii soldați în armură, orașe distruse și scheletul batjocoritor al Morții. Este un jurnal de actualitate. Cu toate acestea, cu de-abia o jumătate de secol mai târziu, în 1432, o altă Apocalipsă revine, netulburată și luminoasă. "Mielul mistic" al fraților van Eyck domnește pe o grădină paradisiacă, încoronat cu săgețile Ierusalimului Celest. Roșului sângelui vărsat care colorează altarul îi răspunde verdele intens al câmpiei, sinonim cu speranța. Găsim în această operă seninătatea mozaicelor creștine în care tronează Mielul, înconjurat de patru oameni. Apoi, cu excepția "Deschiderii celui de-al cincilea sigiliu", pictată în 1610 de El Greco, artiștii par să fi uitat această carte timp de mai mult de trei secole. A trebuit să se aștepte nebunia războaielor din secolul al XX-lea pentru ca aceasta să-și regăsească spectrele sub pensula unui Dali, unui Picasso sau Jean Lurçat, care reinterpretează tapiseria de Angers, după Hiroshima. "Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieților noastre" Și astăzi? De la "Apocalypse Now" filmat de Kubrick la "Apocalypto" al lui Mel Gibson, trecând prin trilogia romanescă Millenium sau ultima coregrafie a lui Angelin Preljocaj, urmele textului biblic au invadat toate câmpurile artistice. "Acest fapt expune temerile epocii noastre, în care omul se simte depășit de amploarea crizelor economice, ecologice. Dar nu reținem decât fragmente punctuale și înfricoșătoare din Apocalipsă, uitând că aceasta oferă o cale spre lumina divină", observă Paule Amblard. "Lumile care se prăbușesc în Apocalipsă sunt cele ale iluziilor noastre. Aceste bestii pe care trebuie să le învingem sunt temerile noastre. Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieților noastre, confruntate cu boala, cu moartea. Dar în aceste momente de tulburare, omul este invitat să se reînnoiască pentru a se deschide transcendenței", continuă Paule Amblard. În pădurea divină a Apocalipsei fiecare se poate pierde. Și se poate regăsi. " "Lumile care se prăbușesc în Apocalipsă sunt cele ale iluziilor noastre. Aceste bestii pe care trebuie să le învingem sunt temerile noastre. Succesiunea încercărilor seamănă cu cea a vieților noastre, confruntate cu boala, cu moartea. Dar în aceste momente de tulburare, omul este invitat să se reînnoiască pentru a se deschide transcendenței"." Paule Amblard Traducere și adaptare: Georgiana Bâra