Prevenire cu tematică rutieră în parohia Cut 1

Arhiepiscopia Iaşilor

Prevenire cu tematică rutieră în parohia Cut 1

În zilele de 7 şi 8 august 2013, copiii din localităţile Cut, Brăşăuţi dar şi din Piatra Neamţ au participat la un complex de activităţi de informare şi prevenire cu tematică rutieră. Întâlnirile au avut loc în parohia „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” Cut 1, Protopopiatul Piatra Neamţ.

Activităţile de informare şi prevenire cu tematică rutieră pentru cei 60 de copii din Cut, Brăşăuţi şi Piatra-Neamţ, au fost susţinute de poliţiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Neamţ. În prima zi a întâlnirii, a fost oficiat un Te Deum, urmat de cuvântul de învăţătură al părintelui paroh Ioan Augustin Politic, care a vorbit despre importanţa respectării a normelor de conduită religioasă şi civilă. „După momentul de rugăciune am susţinut o activitate de informare şi prevenire ce a avut ca şi tematică principală siguranţa rutieră. Am discutat despre prevenirea victimizării copiilor în accidente rutiere în perioada vacanţelor şi respectarea principalelor reguli de circulaţie pentru a nu deveni victime unor astfel de situaţii. Au fost prezentate materiale cu caracter preventiv, filme educativ-preventive de genul «Să învăţăm să circulăm corect», «Strada nu e un loc de joacă», «Povestea unui copil prevenit», pe marginea cărora au avut loc dezbateri şi a fost organizat un concurs de întrebări şi răspunsuri din materialele prezentate. Copiii au primit din partea noastră pliante ce conţin sfaturi şi recomandări preventive realizate în cadrul campaniei naţionale „Alege Viaţa!” a Poliţiei Române", a declarat subcomisarul Daria Oatu, ofiţer coordonator în cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Neamţ. După cum ne-a relatat pr. Ştefan Zaharia, coordonatorul activităţilor cu tineretul în Protopopiatul Piatra Neamţ, joi, 8 august 2013, a fost organizat Concursul de educaţie rutieră „Vacanţa în siguranţă”. Acesta a constat în susţinerea unei probe practice de îndemânare în mersul pe bicicletă într-un poligon amenajat în curtea bisericii. După proba practică, jurizată de inspectorul Andrieş Lilian Dumitru şi agent-şef principal Ciubotariu Vasile Cristinel, copiii au realizat desene pe asfalt cu elemente preluate din tematica prezentată. „La finalul activităţii copiii au fost premiaţi cu diplome, rechizite şcolare şi accesorii pentru biciclete, oferite de instituţiile partenere implicate, respectiv parohia Cut 1 şi Inspectoratul de Poliţie a judeţului Neamţ. La buna organizare a evenimentului au participat şi reprezentanţi din cadrul Şcolii Gimnaziale numărul 3 Cut, Cabinetul Medical «Sfântul Nectarie» Cut şi preoţii din parohiile Cut 2 şi Brăşăuţi”, a spus părintele paroh Ioan Augustin Politic. Activitatea de informare şi prevenire cu tematică rutieră a fost organizată cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu sprijinul comis. Cezar Asandei, şefului Serviciului Rutier Neamţ. "Catehezele în localitatea Cut se desfăşoară săptămânal la cele două biserici. Anul acesta a fost organizată în perioada 23-27 iulie 2013 «Tabăra din Pridvorul satului», oferită ca dar copiilor din partea Departamentului de Tabere al Sectorului de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală. Jocurile şi activităţile de vacanţă au fost realizate de către o echipă de voluntari a Departamentului Tabere din Arhiepiscopia Iaşilor", a amintit pr. Ştefan Zaharia.