Prima ediţie a Salonului Naţional de Fotografie „Iaşi 2011“, în octombrie

Social

Prima ediţie a Salonului Naţional de Fotografie „Iaşi 2011“, în octombrie

Primăria Municipiului Iaşi şi Asociaţia FotoIAŞI, în parteneriat cu Moldova Mall Iaşi şi 4k Broadcast Solutions organizează în perioada 1-20 octombrie 2011 prima ediţie a Salonului Naţional de Fotografie "Iaşi 2011" - Salon de Autori - aflat sub înaltul patronaj al Primăriei Municipiului Iaşi şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Potrivit organizatorilor, la Salon pot participa atât fotografii amatori, cât şi fotografii profesionişti (membri sau nu ai AAFR), cu o colecţie unitară (a cărei temă rămâne la latitudinea fiecărui participant) formată din maximum 10 fotografii. Salonul va fi jurizat de profesionişti ai fotografiei: Florin Andreescu, Ozolin Duşa, Dinu Lazăr, Andrei Pandele şi Francisc Vaida, iar participanţii vor concura pentru premii cu o valoare cuprinsă între 1.000 şi 1.700 de lei.