Prima misiune ortodoxă în Tonga – Pacific
Dacă unii consideră Australia capătul lumii, totuşi Regatul Tonga, aflat în sud-vestul Oceanului Pacific şi format din 176 de insule, reprezintă marginea pământului.
Insulele Tonga au fost descoperite de olandezii Willem Schouten şi Jacob Le Maire în 1616. În 1773, exploratorul englez James Cook a numit arhipelagul „Insulele Prietenoase”. Din 1900, insulele au intrat sub protectorat britanic, însă Tonga şi-a păstrat guvernarea sa de secole. Independenţa insulelor a fost proclamată în 1970. Tonga este membră a Naţiunilor Unite, a Comisiei Pacificului de Sud şi a Forumului Insulelor Pacificului.
Tonga este un mic regat, cunoscut în toată lumea că văd primii soarele răsărind. Este singurul stat din Oceania care nu a fost niciodată colonizat. Monarhul regatului este Înălţimea Sa Regele King George V. Independenţa naţiunii i-a permis să-şi păstreze cultura şi tradiţiile milenare.
În această ţară, s-a înfiinţat recent o misiune rusă ortodoxă de către Preotul Michael Protopopoff şi de Siluan Vea, un nativ din Tonga care doreşte să vadă lumina ortodoxiei strălucind în ţara lui.
Regele arhipelagului şi-a dat acordul pentru instituirea unei misiuni ortodoxe. În ziua de 4 februarie, 2 copii au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi, iar a doua zi, cei 7 creştini ortodocşi din parohie au participat la Sfânta Liturghie. Acesta este începutul credinţei ortodoxe în acest regat din Pacific.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.rocor.org.au