Primăria Suceava va subvenţiona instalarea de centrale termice

Social

Primăria Suceava va subvenţiona instalarea de centrale termice

Primăria Suceava intenţionează să subvenţioneze instalarea de sisteme proprii de încălzire în scările de bloc din municipiu unde majoritatea locatarilor au centrale de apartament, deoarece pierderile mari acumulate trebuie achitate de aceia care sunt încă în sistem centralizat şi ajung să fie imposibil de plătit.

Potrivit primarului Ion Lungu, vor fi debranşate de la reţeaua centralizată de termoficare apartamentele din scările de bloc unde majoritatea locatarilor au centrale proprii, iar cei din sistemul centralizat au acumulat restanţe mari. Lungu a exemplificat cu situaţia a două familii care locuiesc pe o scară de bloc unde restul de 14 apartamente sunt încălzite cu centrale termice de apartament, iar cei care primesc agent termic în regim centralizat au costuri foarte mari la încălzire şi nu-şi permit să le achite.

Primarul a mai precizat că municipalitatea ar putea subvenţiona, punctual, aceste familii la montarea de sisteme proprii de încălzire, iar întreaga scară de bloc să fie apoi debranşată de la reţeaua centralizată de termoficare.

Totodată, primarul a făcut apel la locuitorii Sucevei să-şi achite facturile la încălzire, subliniind că municipalitatea a făcut eforturi să asigure confortul termic pe perioada iernii şi, în acelaşi timp, a menţinut la 185 de lei preţul gigacaloriei.