Nu numai creştinii suferă cumplit din această cauză, ci şi evreii, care au trăit în aceste ţări din vremuri imemoriale, au fost forţaţi să plece de pe pământurile lor şi să se mute în Israel. Creştinii care au rămas, deşi puţini, sunt în mod sistematic prigoniţi sau chiar ucişi de către musulmanii majoritari. Bineînţeles că majoritatea islamică nu este violentă in corpore, însă legile sunt uneori de aşa natură să discrimineze pe non-islamici. Este notorie în mod nefericit legea blasfemiei, a circumciziei feminine şi multe altele generatoare de violenţă, moarte şi suferinţă.

Raymond Ibrahim, un specialist în lumea arabă a făcut o analiză atentă a ceea ce înseamnă „Primăvara arabă” şi faptul că ea s-a trasformat în Orientul Mijlociu în „Iarna creştină”. Revoltele sociale au fost mai întotdeauna dublate de aprinderi ale discriminării, persecuţiei şi uciderii creştinilor de către musulmani în Afganistan, Algeria, Egipt, Etiopia, Indonezia, Iran, Kashmir, Kenia, Nigeria, Turcia şi Pakistan.

În vreme ce liderii musulmani occidentali clamează fără cusur că islamul este religia păcii şi condamnă în bloc violenţa de orice fel, creştinii continuă să fie alungaţi şi ucişi din aceste zone.

Un caz special îl reprezintă situaţia creştinilor palestinieni. Suferinţa lor în teritoriile ocupate este binecunoscută lumii. Cei mai mulţi comentatori condamnă Israelul pentru discriminările şi evacuările creştinilor palestinieni. Ceea ce nu se spune este că două treimi din creştinii palestineni au părăsit pământurile lor între 1949 şi 1967, în perioada în care Iordania a ocupat şi anexat Cisiordania, iar Egiptul controla Gaza, cu mulţi ani înainte de controlul israelian asupra acestor zone.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.persecution.org