Primul caz de gripă înregistrat în judeţul Vaslui

Social

Primul caz de gripă înregistrat în judeţul Vaslui

Un copil în vârstă de doi ani din comuna vasluiană Micleşti a fost depistat ca purtător al virusului gripal AH1. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, acesta este primul caz de gripă înregistrat anul acesta în judeţ. „La Institutul Cantacuzino din capitală au fost trimise spre analiză cinci probe, una dintre ele fiind pozitivă. Copilul este internat în spital, iar evoluţia sa este bună. I se administrează tratamentul corespunzător şi sperăm că nu vor fi probleme“, a declarat dr. Luminiţa Costache, director adjunct al DSP Vaslui.

Potrivit specialiştilor, dacă nu este depistată la timp, gripa poate avea complicaţii grave, în unele cazuri putând surveni decesul.