Primul seminar de promovare din Protopopiatul Lehliu

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Primul seminar de promovare din Protopopiatul Lehliu

Joi, 17 octombrie 2013, Sectorul Social – Misionar a organizat în colaborare cu Protopopiatul Lehliu primul seminar de promovare cu tema „Promovarea activităţii social-filantropice. În cadrul seminarului de promovare, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor a prezentat proiectele de succes pe care le-a implementat în perioada 2000-2012 împreună cu parteneri sociali locali. 

Asociaţia Socio - Culturală „Matei Basarab”, patronată de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, Biroul de asistenţă socială al Protopopiatului Lehliu şi Parohia Fundulea Centru au prezentat proiecte, acţiuni şi activităţi implementate în eparhie care au avut un impact deosebit asupra persoanelor aflate în dificultate din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

Invitaţii prezenţi la seminar au reprezentat instituţii publice locale cu responsabilitate în domeniul social şi parteneri în proiectele sociale iniţiate şi implementate de către Biroul de asistenţă socială al Protopopiatului Lehliu şi au considerat întâlnirea ca fiind o oportunitate în ce priveşte promovarea activităţilor sociale desfăşurate în parteneriat.

(Sursa: sf-esc.ro