Procesiune cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeş la Slobozia, pe 6 noiembrie

Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor

Procesiune cu moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeş la Slobozia, pe 6 noiembrie

Miercuri, 30 octombrie 2013, sub preşedinţia PS Episcop Vincenţiu, a avut loc şedinţa de lucru a Permanenţei Consiliului Eparhial. Din hotărârile Permanenţei Consiliului Eparhial se pot aminti:

- S-au aprobat măsuri spre implementare, pentru buna desfăşurare a procesiunii cu moaştele Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeş, din ziua de miercuri, 6 noiembrie 2013, înaintea sărbătorii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, hramul străvechiului aşezământ monahal Sfinţii Voievozi din Slobozia.

   - S-au aprobat mişcări de personal în cadrul mai multor parohii şi mănăstiri ale Eparhiei;

   - Începând cu data de 1 noiembrie 2013, va fi numit un nou Secretar Eparhial;

   - S-au aprobat lucrări de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare pentru mai multe biserici parohiale din Eparhie;

   - Doamna Eugenia Popescu, Consilier Social, a adus la cunoștință propunerile de îmbunătățire a colaborării care au fost formulate în cadrul întâlnirii organizate de Patriarhia Română și Federația Filantropia, din data de 22 august 2013, la București, întâlnire la care au participat reprezentanți ai Patriarhiei Române, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Sănătății și ai Eparhiilor.

(Sursa: sf-esc.ro)