Procesiune cu sfinte moaşte la Fierbinţi Târg
În perioada 25 – 27 octombrie 2013, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, şi prin bunăvoinţa Preacuviosului Părinte Protosinghel Gherasim, stareţul Mănăstirii Radu Negru din judeţul Călăraşi, racla cu sfintele moaşte ale mai multor sfinţi de la mănăstirea călărăşeană amintită a ajuns şi în mijlocul credincioşilor din oraşul Fierbinţi Târg.
Evenimentul religios a debutat vineri, 25 octombrie 2013, cu primirea sfintelor moaşte în dreptul Liceului Tehnologic Fierbinţi Târg, de către pr. Bogdan – Ionuţ Stancu, Protopopul Urzicenilor, de preoţii din cercul pastoral Fierbinţi – Dridu şi de credincioşi și purtarea acestora în procesiune până la biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Fierbinţi Târg, unde au rămas spre închinare până sâmbătă, 26 octombrie 2013, când au fost purtate în procesiune până la biserica Sfântul Nicolae – Fierbinţii de Jos, unde au rămas spre cinstire până a doua zi la ora 16.00.
Această sărbătoare duhovnicească pentru fierbinţeni se înscrie în programul cadru ,,Slujire şi misiune” desfăşurat la iniţiativa şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu în întreaga eparhie cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor și marchează împlinirea a 150 de ani de când a fost sfinţită biserica parohială Sfântul Gheorghe - Fierbinţi Târg. Cu această ocazie, preacucernicul părinte protopop Bogdan Ionuţ Stancu a vizitat şi şantierul viitoare casei parohiale din Fierbinţi Târg, care se află la etapa turnării plăcii de egalizare.
Procesiunea din localitate a fost prima de după revoluţie.
(Sursa: sf-esc.ro)