Procesiune pe „Drumul Crucii” la Piatra-Neamţ

Arhiepiscopia Iaşilor

Procesiune pe „Drumul Crucii” la Piatra-Neamţ

În Vinerea Mare a Postului Învierii Domnului, credincioşii din Piatra-Neamţ, au ţinut să se roage şi să marcheze momentul patimilor Mântuitorului prin intermediul unei procesiuni speciale. Astfel, pe 3 mai, începând cu ora 12.00, câteva zeci de oameni s-au adunat la poalele muntelui Pietricica spre a participa la rememorarea scenelor biblice de pe Muntele Golgota. Procesiunea a fost condusă de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra-Neamţ.

O mulţime de femei îmbrăcate de sărbătoare aşteaptă nerăbdătoare începutul slujbei. Copiii, cu flori în mână, se apropie timid de crucea de lemn care li se părea uriaşă. Cu puţin timp înainte de debutul procesiunii, oamenii se adună în jurul preoţilor, căutând cu privirea locul unde vor trebui să ajungă, purtând crucea răstignirii. În mirosul de tămâie şi fum de lumânări, se aude binecuvântarea, ce marchează începutul drumului. Cântările cu specific pascal şi răspunsurile oferite de oameni, ţâşnesc, parcă, direct din suflete, şi răsună în toată zona munţilor.

Momentele citirii Evangheliilor fac întreaga mulţime să tresară. Un bătrânel cu chipul blând, ce îşi sprijinea mâinile butucănoase în cârja lui cioplită cu multă migală, ascultă cu atenţie descrierea suferinţelor Mântuitorului. Totul într-o linişte deplină din partea oamenilor. Cele 14 pericope alese prezintă cu în amănunt pătimirile suferite de Mântuitorul Hristos, după numărul opririlor pe care Mântuitorul le-a făcut până la locul răstignirii. Traseul, cu o lungime de aproximativ un kilometru, are ca punct final schitul Pietricica, din vârful muntelui cu acelaşi nume. Aici, credincioşii au avut încă o dată ocazia să-şi amintească de punerea Domnului în mormânt, prin închinarea la epitaful scos în mijlocul bisericii.

„Sunt foarte bucuros că sunt la această procesiune pentru că particip, măcar simbolic, la chinurile şi suferinţele pe care Hristos le-a suferit pentru noi”, a afirmat un tânăr.

„Cred că acest pelerinaj de amintire a pătimirilor Domnului ne ajută să înţelegem mai profund jertfa Mântuitorului şi ne îndeamnă să ne gândim bine când mai săvârşim păcate, pentru a nu-L mai răstigni şi noi pe Hristos”, a explicat un tată ce-şi ţinea fiica strâns de mână.

„Procesiunea de astăzi, alături de rugăciunile săvârşite în această perioadă, reprezintă popasuri duhovniceşti de o rară încărcătură spirituală, în care încercăm să ne amintim şi să retrăim fiecare pătimire suferită de Hristos pentru noi. Procesiunea este şi un prilej de manifestare şi mărturisire a credinţei ortodoxe, ca semn al libertăţii şi al căutării sfinţeniei. Nu în ultimul rând, este o binecuvântare pentru oraş şi pentru noi toţi”, a declarat părintele Valentin Tofan, protopop de Piatra-Neamţ.

La final, credincioşii au pornit pe acealaşi drum spre casele lor, cu gândul la patimile Domnului, dar şi cu speranţa Învierii în sufletele lor. Procesiunea a fost organizată de Asociaţia Creştin-Ortodoxă „În Munţii Neamţului”, împreună cu Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Piatra-Neamţ şi se află la a XIII-a ediţie.