Procesiunea anuală „Drumul crucii” în comuna Orleşti, Vâlcea
Credincioşii localităţii vâlcene Orleşti au trăit pe 6 octombrie 2013, o intensă bucurie duhovnicească, deoarece în mijlocul lor a fost prezent PS Emilian Lovişteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Prezenţa Preasfinţiei Sale a fost prilejuită de manifestările religioase dedicate viticultorilor şi agricultorilor orleşteni.
Evenimentul a debutat la orele 15.30 la biserica parohială „Sfântul Nicolae” a Parohiei Orleşti I cu slujba Vecerniei cu Litie săvârşită de Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujbă a fost oficiată sfinţirea locului unde se va ridica un nou Centru Social în incinta curţii parohiale.
De la orele 17.00, întreaga adunare, cler şi credincioşi, a pornit în Pelerinaj cu icoana „Sfinților Voievozi” pe traseul Biserica „Sfântul Nicolae” a Parohiei Orlești II, prin satul Orleştii de Sus, până în Dealu Orleștiului, unde este amplasată Crucea ridicată în memoria viticultorilor şi agricultorilor din localitate. Aici a fost rostită o ectenie cu cereri speciale şi o rugăciune, după care Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul a binecuvântat roadele viei. La final Preasfinţitul Părinte a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia şi importanţa pelerinajului în viaţa oamenilor îndemnându-i să săvârşească în fiecare an acest pelerinaj.
(Sursa: arhiram.ro)