Bartolomeu, prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh ecumenic, către toți credincioșii Bisericii, har, milă și pace de la Hristos cel Înviat întru slavă
* * *
Iubiți frați și surori, dragi copii în Domnul,
Hristos a înviat!
Încă odată, sfânta zi a Paștilor a răsărit în toată bucuria și splendoarea sa, răspândind bucurie, mângâiere, voioșie și dăruire de viață către toți credincioșii, în ciuda atmosferei încărcate care predomină în lumea noastră datorită crizei multi-dimensionale cu toată consecințele sale dureroase pe care le simțim în viața noastră zilnică.
Hristos a înviat din mormânt ca Om și Dumnezeu; și umanitatea a înviat cu El! Tirania morții este de domeniul trecutului. Disperarea din robia iadului a dispărut pentru totdeauna. Singurul puternic Dătător de Viață, care prin Întruparea Sa a asumat de bună voie toată nefericirea firii noastre și toate consecințele acesteia, adică moartea, deja a adus “sfărâmarea iadului prin fulgerul dumnezeirii Sale”, dăruindu-ne viață și “viață din destul” (Ioan 10, 10).
Această abundență (acest preaplin) de viață, care ne-a fost dăruită nouă de Domnul cel Înviat, este fără încetare defăimată și asaltată de diavolul – într-adevăr, aceste lucrări sunt izvorul chiar al numelui său – deși el este acum slăbit, fără de putere și de-a binelea ridicol. Diavolul defaimă Viața prin intermediul hybris-ului (lipsei de măsură, abuzului) care încă predomină într-o lume împotriva lui Dumnezeu, a umanității și a creației. Diavolul asaltează Viața prin intermediul tendințelor păcătoase care există în noi ca o “veche rugină”, folosindu-o pentru a ne prinde pe noi fie în păcate trupești, fie în credințe iluzorii. Hybris-ul este înflorirea acestei “rugine”, în timp ce amândouă sunt un cuplu sinistru responsabil pentru relațiile frânte dintre noi, cu ceilalți, și de asemenea cu Dumnezeu și cu întreaga creație.
În acest sens, este imperativ pentru noi să ne curățim de această rugină cu mare osârdie și grijă pentru ca lumina preaplină și dătătoare de viață a lui Hristos cel Înviat să lumineze în mintea, în sufletul și în trupul nostru, așa încât acestea să risipească întunericul lipsei de măsură și să reverse “abundența” vieții peste întreaga lume.
Acest lucru nu poate obținut prin filosofie, tehnologie, artă și prin nici o ideologie; poate fi atins doar prin credință în ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit nouă oamenilor prin Pătimirile, Răstignirea și Îngroparea Lui, pogorându-Se în adâncurile iadului și înviind din morți ca Iisus Hristos, Dumnezeu și Om. Acestea sunt exprimate în viața sacramentală a Bisericii și în eforturile ei spirituale, laborioase și sistematice. Biserica, fiind Trupul lui Hristos, neîncetat și până la sfârșitul veacurilor experiază miracolul Învierii; prin Sfintele ei Taine, prin Teologia sa și prin învățăturile ei practice, ne oferă posibilitatea de a participa la această minune, de a ne împărtăși cu biruința împotriva morții, de a deveni copii plămădiți de lumina Învierii și cu adevărat “părtași dumnezeieștii firi” (II Petru, 1, 4), așa cum s-a întâmplat în viața fiecărui sfânt în trecut și în prezent. Buruienile pline de spini ale patimilor, crescute în adâncurile inimilor noastre, întinate de rugina “vechiului sine” (Efeseni, 4, 22) trebuie să fie transformate definitiv și cât mai curând posibil în Hristos, prin Hristos și de dragul lui Hristos și a chipurilor vii ale Lui, care ne înconjoară – adică ființele umane, frații noștri – într-un buchet de virtuți, sfințenie și cuvioșie. De aici, sfântul imnograf cântă atât de potrivit: “Să ne îmbrăcăm cu mantia dreptății, care e mai albă decât zăpada, și să ne bucurăm astăzi în ziua Paștilor; pentru că Hristos, Soarele dreptății care înviază din morți, a strălucit asupra noastră lumina nestricăciunii”.
Veșmântul alb al dreptății ne-a fost dăruit nouă în mod simbolic în ziua Botezului nostru; și noi suntem chemați să-l curățim mereu prin pocăință constantă, prin controlul dorințelor, prin răbdare în durerile vieții și prin efortul necontenit de a împlini poruncile lui Dumnezeu, și în special porunca iubirii. În acest fel, noi suntem gata să participăm la smerenia de Sine purtătoare de Cruce a lui Hristos, pentru ca bucuria pascală, lumina radiantă și mântuirea să intre în viața noastră și în viața lumii.
Vă grăim acestea din Fanar, acolo unde noi experiem suferința Sfintei Vineri și lumina Învierii, și vă încredințăm de iubirea Bisericii Mamă, cu inima plină și dorindu-vă toate darurile mântuitoare și binecuvântarea pascală a Domnului Vieții, care a înviat din morți.
Sfintele Paști, 2010.
Fierbinte rugător pentru toți înaintea Domnului,

+ Bartolomeu, Patriarh ecumenic al Constantinopolului