Ce fel de student a fost domnul Constantin Cucoș? Se poate compara viața actuală a unui student cu cea din timpul studenției dvs?

Cred că am fost un student ca oricare altul, din vremurile acelea, aș zice chiar unul bun – fără falsă modestie, dacă e să mă raportez la exigențele de atunci. În primul rând, selecția a fost foarte dură, exista concurs de admitere, am concurat 12 candidați pe un loc. Vă dați seama că nu intra oricine la facultate, învățământul superior era extrem de elitist. În al doilea rând, mi-a placut această facultate, aveam cursuri unele deosebit de interesante, învățam cu multă plăcere dar și dintr-un sentiment de datorie fațăde profesorii noştri; eram doar 25 de studenti, ne cunoșteam foarte bine între noi, ne era jenă să venim la examene nepregătiți; în plus, exista și un soi de solidaritate între studenții și profesorii de la facultățile cu profil socio-uman, nevoiți să suportăm, cu toții, aceleași presiuni ideologice. Se manifesta, astfel, un fel de comunicare empatică, cu nuanțe subversive, reușeam să schimbăm între noi mesaje contrare ideologiei dominante într-un mod inteligent iar uneori destul de transparent.

Dacă e să comparăm cu ce este acum, găsim suficiente elemente asemănătoare între viața studențească de atunci cu cea prezentă ce țin de o anumită constantă purtată de tinerețea cea veșnică: setea de cunoaștere, de devenire, de înălțare, de autoperfecționare, de luare în propriile mâini a destinului individual. În rest, circumstanțele s-au schimbat: acum sunt mai multe oportunități, posibilități de a evolua sau schimba ruta formării, legate de mobilitățile externe, de pluralitatea informațiilor, de deschiderile culturale etc.

„Așa am devenit pedagog...”

Ați absolvit Facultatea de Filosofie și Istorie. Ce v-a determinat să vă opriți tocmai la domeniul pedagogiei?

Da, este adevărat, sunt absolvent al Facultății de Filosofie și Istorie, dat fiind că atunci aceasta îngloba domenii distincte precum psihologia, sociologia, pedagogia, politologia, specializări neagreate, chiar desființate, de regimul comunist. Inițial, am fost atras de estetică și semiotică, dar spre finalul celor patru ani de studiu, la povața Domnului prof. Adrian Neculau, am glisat spre Pedagogie. Această „mișcare” s-a accentuat mai ales după absolvire când, timp de patru ani, am fost profesor de liceu și am constatat „pe viu” cât de importantă și complicată este această practică precum și discursul ce o acompaniază, o întreține, o perfectează, iar aici mă refer la pedagogie în calitate de teorie a educaţiei. La început am venit spre acest domeniu oarecum circumstanțial; când aș fi putut să mă fixez într-un alt domeniu, însă o dată cu liberalizarea de după 1989 era prea târziu, mă îndrăgostisem de acest tărâm. Așa am devenit pedagog...

„În căutarea modelelor, prin educație...”

Care sunt oamenii care v-au servit drept modele în timpul studenției? De care dintre acestia va aduceți aminte cu drag?

Să știți că îmi aduc aminte cu plăcere de mulți dintre fosții noștri profesori. Unii dintre ei au trecut, din păcate, pe tărâmul veșniciei. Chiar dacă regimul era opresiv, am găsit în ei un suport și un reazem întremător. Iată câteva nume purtate de cei care nu mai sunt: Steluța Teodorescu, Radu Negru, Gheorghe Bourceanu, Ștefan Celmare. Din fericire, cu o parte dintre ei mă întâlnesc des, pentru că le-am devenit coleg și de la care am învățat și ca student, și ca tânăr universitar: Petru Ioan, Adrian Neculau, Ștefan Afloroaei, Teodor Dima, Luminița Iacob și mulți alții. Cred că de la fiecare am preluat câte ceva, fiecare mi-a fost model, din anumite puncte de vedere. Pentru un pedagog modelul este plural, se formează cumulativ, printr-o neîncetată aglutinare și cristalizare. Sunt sigur că am preluat anumite conduite de la toți, fără să fi fost conștient de acest lucru.

Învăţătorul sau profesorii pe care i-aţi avut în şcoala generală, v-au influenţat în vreun fel?

Cu siguranță că da. Mi-aduc aminte cu emoție de Doamna Elena Lazăr, care efectiv mi-a pus condeiul în mână în clasa I, și de Doamna Maria Moraru, cu care am deprins cititul, scrisul, socotitul. Și, de asemenea, de doi profesori din gimnaziu, Gheorghe Ghițun și Gheorghe Scarlat, două repere pe care le-am evocat cu alt prilej. Contează foarte mult primii pași în educație, calitatea îndrumării de primă instanță. Cu siguranță că am preluat de la ei, inconștient, deprinderi, viziuni, perspective. Chiar dacă unii dintre foștii mei profesori nu mai sunt fizic în viață, trăiesc, cumva, în alte forme, sub alte aspecte. Acesta este supremul omagiu care poate fi adus unui dascăl: să-l simți că este chiar și atunci când nu mai este...

Cine se mai face în zilele noastre pedagog şi care sunt calitățile unui bun pedagog?

Cine se mai face azi profesor sau pedagog? Spre cariera didactică se îndreaptă din ce în ce mai puțini, pentru că meseria este devalorizată simbolic și material. Doar cei care nutresc o devoțiune specială – dragoste față de copil și dăruire către celălalt - se mai îndreaptă explicit către această profesie. A fi dascăl e un mare lucru: îți asumi statutul de luminator, de deschizător de orizonturi pentru o ființă ce aspiră să intre în lume, să și-o asume, cu umbrele și luminile ei. Învățătorul trebuie să fie un facilitator, un însoțitor spiritual. Mai putem găsi astfel de persoane, puține, ce-i drept. De altfel, acesta este o tendință mai generală, nici în alte părți lucrurile nu strălucesc. La noi răul a venit și din interior pentru că asistăm la o deteriorare a imaginii profesorului și asta (și) din cauza sistemului deficitar de formare, de selecție și promovare (rute de formare în regim de „urgență” prin școli postliceale, facultăți private cu potențial îndoielnic etc.). Așa se face că sistemul este infestat și de persoane care nu au chemare pentru așa ceva. Cât privește meseria de pedagog propriu zis(cercetător în domeniul științelor educației), există un potențial semnificativ, mai ales pe lângă marile universități, ce nu este fructificat îndeajuns, mai ales în proiectarea și înnoirea politicilor educaționale. Factorii de decizie, în speță politicienii, cred că se pot descurca și fără adevărații tehnicieni, și iată cum arată învățământul nostru.

Ați călătorit mult în scopuri profesionale. Ce tip de școală vi s-a părut cea mai eficientă?

Aspecte atrăgătoare pot fi depistate în mai multe sisteme de învățământ. Mi-a atras atenția învățământul din Danemarca, unde am avut ocazia sa merg în ultima vreme de două ori. Am sesizat, cu acest prilej, un bun dozaj dintre libertate și directivitate, o anumită naturalitate a relațiilor, o încărcare nimerită a sarcinilor de învățare și, mai ales, o responsabilizare tonifiantă, o relaxare și o grație a prestației profesorului. Nimic nu este stresant - nici pentru elevi, nici pentru profesori - totul se derulează sub semnul calmului, echilibrului și firescului.

„Consider că există o strânsă legătură între educație și religie...”

Este educația alternativă o soluție la ieșirea din monotonia și rutina învățămantului tradițional?

Depinde cum înțelegem această alternativitate. Dacă ea ar tinde să înlocuiască ceea ce îndeobște numim educație tradițională, nu ar fi bine, ajungându-se la excluderea a ceea ce este acum. S-ar inversa ponderile, pur și simplu. Nu zic că ceea ce este acum e bine sută la sută, dar nici renunțarea la învățământul curent nu ar fi o soluție. Cred că lucrurile trebuie să se miște pe o logică a complementarității. Ceea ce nu poate face învățământul tradițional să fie preluat de educația alternativă și invers. Sunt și pedagogii altenative problematice, pernicioase, care nu se nimeresc cu specificul cultural, cu aspirațiile unor comunități, cu particularitățile de dezvoltare a publicului șolar. Nu putem implanta pur și simplu ceva nou dacă nu este reclamat, generat sau absorbit de un anumit context. Formele care nu rezonează sau nu se pretează anumitor „fonduri” duc la superficialitate și inconsistență. Depinde, apoi, și la ce nivel sau spre ce forme ale educației se pot realiza deplasări spre registre alternative. Pedagogia de tip Montessori sau „step by step” poate face minuni la grădiniţă, dar nu la liceu sau facultate... Metode sau forme de educație mai laxe, democratice au eficiență poate la activitățile extracurriculare, și mai puțin la cele obligatorii, de predare-învățare a unor cunoștințe noi, obligatorii etc. etc.

Cum aţi ajuns să colaboraţi cu publicațiile religioase şi cum explicați apetența dumneavoastră față de educația religioasă?

Am scris și rescris o lucrare de ecucație religioasă pentru profesorii de religie. Totodată, cochetez și cu presa religioasă publicând articole în Ziarul Lumina și Portalul Doxologia.ro. E o preocupare oarecum constantă, reieșită din interesul meu de a-i ajuta, din perspectivă pedagogică, pe cei care se ocupă cu formarea religioasă prin ora de religie sau catehizare. Educația religioasă este o topică nouă, fără o tradiție în literatura laică, de aceea am dorit să contribui la o predare de calitate, pe baza unor principii de didactică modernă.

Consider că există o strânsă legătură între educație și religie, manifestată pe mai multe planuri. În primul rând, fiecare religie își asumă și un program educațional pe măsură. Unde există religie se naște și grija pentru perpetuarea ei. Cum se face aceata? Prin educație. În Creștinism, Iisus este considerat a fi Învățătorul suprem, care îi „pregătește” pe apostoli să ducă mai departe adevărurile de credință. Apoi, la nivel societal, Biserica a promovat și promovează educația. Să nu uităm că primele școli și cărți (nu numai de cult) au fost promovate de instituțiile bisericești. Nu mai vorbim de faptul că prin școală se face (și) educație religioasă, iar cultul, la rândul lui, permite și momente didactice -  a se vedea rolul predicii în formarea sau culturalizarea credincioșilor.

Care ar fi mesajul dvs. pentru cei care doresc să îmbratișeze meseria de dascăl?

Mesajul meu ar fi următorul: fiți încrezători cu privire la ceea ce faceți că nu vă va părea rău. Aveți una dintre cele mai nobile meserii, care vă va face fericiți nu acum, ci un pic mai târziu! Nu mă credeți? Deja ați pregustat din această fericire, când v-ați întâlnit cu unul sau cu mai mulți dintre foștii dumneavoastră învățăcei. Ce ați citit în ochii lor? Nu cumva o unică undă demulțumire, prețuire, respect? Eu cred că da. De la cine ați mai primit un astfel de dar?

(Isaura Petronela Mertic – cuzanet.ro)