Profesor catolic despre celibatul preoţilor

Religia în lume

Profesor catolic despre celibatul preoţilor

Unul dintre cei mai avizaţi profesori universitari catolici a chemat la o schimbare urgentă a politicilor Vaticanului în ceea ce priveşte celibatul preoţilor.

Profesorul John Haldane, titularul catedrei de filosofie la Universitatea Saint Andrews şi consilier al Consiliului Pontifical pentru Cultură, a spus că Biserica Catolică trebuie să revizuie interzicerea căsătoriei preoţilor şi să relaţioneze mai bine cu credincioşii, relatează The Tablet.

Haldane a spus că deja este foarte târziu pentru a permite preoţilor să fie căsătoriţi. El a arătat că celibatul obligatoriu al preoţilor nu este menţionat în Sfânta Scriptură, nu este practicat de Biserica primară, şi poate duce la o scădere drastică a vocaţiei preoţeşti în societate, sau duce la abuzuri şi anomalii. El a spus că „e o prostie să nu chemi oameni cu pasiune şi vocaţie pentru Biserică, doar pentru că sunt căsătoriţi”.

El a menţionat că preoţii nu ar trebui să se căsătorească după hirotonie, iar episcopii ar trebui să fie celibi.

Traducere și adaptare:
Sursa: