Profesorii de religie s-au reunit la Suceava

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Profesorii de religie s-au reunit la Suceava

Profesorii şi preoţii care predau religia pe raza Protopopiatelor Suceava 1 şi Suceava 2 au participat ieri la o şedinţă de lucru la Centrul eparhial Suceava. La eveniment a participat şi Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, care a oferit mai multe sfaturi celor prezenţi. A fost prezentată tematica "Educaţia religioasă şi rolul ei în formarea tinerilor" de către pr. prof. Gheorghe Hoştiuc, inspector de religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, care a făcut un scurt rezumat al desfăşurării orei de religie din anul 1991 până în zilele noastre. "De-a lungul timpului am găsit o deschidere mare din partea conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, din partea directorilor de şcoli. Disciplina religie a fost predată mai întâi de preoţi, iar după ce au apărut primele promoţii ale facultăţilor de profil, mulţi tineri s-au titularizat. Avem 36 de profesori care au Gradul I Didactic, 67 de profesori care au Gradul II Didactic, 112 dascăli cu Definitivatul. Suntem mulţumiţi de faptul că orele de religie se desfăşoară în condiţii bune. În cadrul întâlnirii au fost prezentate lacunele şi nevoile Bisericii de astăzi, dar şi influenţele care vin pentru scoaterea orei de religie. Am mai discutat despre datoriile pe care le au profesorii de religie care pun suflet în tot ceea ce fac, astfel încât această oră să fie realizată cu succes", a declarat pentru Radio TRINITAS pr. prof. Gheorghe Hoştiuc. (C. Ciofu)