Program de atragere a turiștilor britanici în Maramureşul istoric
În cadrul World Travel Market de la Londra, turiştii britanici sunt atraşi cu un program de turism în Maramureşul istoric, iniţiat de WWF-România şi Explore Travel.
Programul este construit în principal în jurul iniţiativelor WWF în regiune, care au demarat în urmă cu şapte ani, şi urmăresc conservarea pădurilor virgine şi seculare, conservarea şi valorificarea responsabilă a ariilor naturale protejate din zonă şi conservarea patrimoniului cultural.
Magor Csibi, directorul WWF-România, a declarat că un procent din costul pachetului de turism achiziţionat va fi direcţionat către proiectele de conservare derulate de WWF.
"Lansăm acest pachet de turism responsabil într-un moment critic pentru România, pentru că avem încredere în potenţialul de turism al ţării noastre, în valorile, tradiţiile noastre şi în biodiversitatea unică în Europa. Succesul acestui program ne va arăta că există soluţii economice care nu numai că asigură o cale viabilă spre prosperitate economică, ci şi respectul naturii, al tradiţiilor şi al comunităţilor locale, într-un moment în care se pune mult prea mult accent pe profitul imediat, pe exploatarea resurselor cu orice preţ şi pe soluţii pe termen scurt. Generarea unui venit pe termen lung prin turismul responsabil nu numai că va contribui la ridicarea nivelului de trai în zonă, dar va contribui decisiv la păstrarea tradiţiilor şi la protejarea naturii care ne face să fim mândri de minunata zonă a Maramureşului", a spus Magor Csibi.
"Dincolo de toate epitetele pe care le-am auzit despre România, deseori suntem percepuţi ca o ţară care nu îşi pune în valoare punctele forte, o ţară care de multe ori percepe aceste atuuri drept dezavantaje şi pierde, astfel, posibile beneficii. Suntem văzuţi ca o ţară care are toate atuurile pentru atragerea de investiţii, indiferent dacă vorbim de conservare, natură, turism sau economie, însă lipsesc câteva elemente: predictibilitate, stabilitate, consecvenţă. Pentru atractivitate ne trebuie şi o strategie adecvată şi susţinută pe termen mediu şi lung, altfel, în loc să atragem investiţii de bună credinţă, pe termen lung, vom reuşi să captăm atenţia părţii mai oportuniste a sferei economice", a spus directorul WWF-România, într-un interviu acordat Agerprs.
Traseul propus de iniţiatori se adresează, în primul rând, turiştilor străini şi urmează în principal "Drumul Moştenirii Maramureşene", creat cu sprijinul WWF, în anul 2006. Acesta leagă şapte arii naturale protejate şi şapte sate tradiţionale, este lung de 86 km şi a fost dezvoltat pentru formele lente, nemotorizate de transport şi turism.
Incursiunea în Maramureş începe în satul Breb, un veritabil muzeu în aer liber, unde turiştii vor avea ocazia să viziteze biserica de lemn construită în anul 1531, parte din patrimoniul UNESCO, continuă pe Creasta Cocoşului, în pădurea virgină de la Strâmbu Băiuţ, trece pe sub porţi de lemn vechi de sute de ani şi prin alte câteva biserici de patrimoniu.
Pachetul turistic include o călătorie cu Mocăniţa pe Valea Vaserului, întâlniri cu meşteri populari din sate tradiţionale, şezători, un popas la o stână tradiţională şi vizitarea Cimitirului Vesel de la Săpânţa.
Turiştii care vor veni în Maramureş prin programul Explore Travel-WWF vor contribui la un Fond de Conservare şi Dezvoltare Durabilă ce va finanţa ariile protejate din zonă.
Cu o suprafaţă de 62.100 hectare, zona Mara - Cosău - Creasta Cocoşului ocupă văile formate de râurile Mara şi Cosău şi este mărginită la sud de Rezervaţia Naturală Creasta Cocoşului.
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea organizaţiei la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.