Program educaţional adresat medicilor de familie

Social

Program educaţional adresat medicilor de familie

Societatea Naţională de Medicina Familiei a lansat programul educaţional „10 pentru mişcare“, adresat medicilor de familie, care are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a impactului bolii artrozice asupra calităţii vieţii pacienţilor din România.

Potrivit unui comunicat al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), proiectul, lansat în cadrul platformei „Împreună pentru viaţă“, se va desfăşura pe întreaga durată a anului 2013, în 16 oraşe ale ţării, printre care şi Iaşul. Obiectivul general este creşterea semnificativă a gradului de diagnosticare precoce a artrozei, o boală degenerativă şi invalidantă. De asemenea, proiectul are drept scop creşterea calităţii vieţii pacienţilor ca urmare a iniţierii unui tratament adecvat. „În Europa se vorbeşte tot mai mult de «Healthy Life Years», care măsoară numărul de ani pe care o persoană îi mai are de trăit, fără dizabilităţi. Odată cu îmbătrânirea populaţiei, cu creşterea speranţei de viaţă, a devenit tot mai importantă ideea de a oferi calitate vieţii, de a ajuta pacienţii să rămână cu o viaţă activă şi independentă. Boala artrozică este atât de frecventă, încât este aproape subînţeleasă pentru o mare parte a pacienţilor noştri. Artroza nu omoară, dar chinuie şi conduce către invaliditate. A aduce la zi informaţiile complete asupra acestei patologii, asupra posibilităţilor de a aduce alinare sau stabilizare a bolii, asupra terapiilor farmacologice şi nonfarmacologice utilizabile pentru pacienţii noştri este o abordare necesară şi firească pentru societatea profesională a medicilor de familie“, a declarat dr. Rodica Tănăsescu, preşedinte al SNMF.

Boala artrozică este cea mai frecventă afecţiune degenerativă a articulaţiilor şi cea mai frecventă cauză de durere cronică la persoanele vârstnice, reducând semnificativ calitatea vieţii.

Această afecţiune reprezintă a doua cauză de morbiditate la persoanele cu vârste de peste 55 de ani, la nivel mondial. Boala artrozică este una dintre principalele cauze de durere şi de invaliditate.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 150 de milioane de persoane suferă în întreaga lume de boala artrozică.

Conform estimărilor, creşterea speranţei de viaţă şi îmbătrânirea populaţiei vor face din boala artrozică a patra cauză de handicap până în anul 2020.

Boala artrozică este considerată ca fiind o boală complexă, a cărei cauză nu este complet înţeleasă. Diagnosticarea acestei boli este îngreunată de lipsa unor biomarkeri specifici. Afecţiunea are la bază un proces metabolic activ, dinamic, care implică toate ţesuturile comune de la nivel articular (cartilaj, oase, capsulă, ligamente şi muşchi) şi se manifestă prin: sensibilitate la palpare, inflamaţie, limitarea mişcărilor active şi pasive, deformări mergând până la anchiloze articulare. De regulă, deteriorarea cartilajului articular este un proces lent şi continuu.

În ce priveşte tratamentul acestei boli există diverse metode de terapie, dar vindecarea completă nu este deocamdată posibilă.

Primii specialişti cărora se pot adresa cei afectaţi pentru tratarea afecţiunii sunt medicii de familie, în România existând peste 10.000 de medici de familie care pot identifica şi recomanda scheme de tratament în boala artrozică.