Program pentru îmbunătăţirea indicatorilor de supravieţuire în bolile hemato-oncologice, lansat la Institutul Clinic Fundeni
Luni, Institutul Clinic Fundeni, Asociaţia Dăruieşte Viaţa şi GDF SUEZ România au lansat programul "Energie pentru o şansă la viaţă'' care vizează crearea în cadrul institutului a unui centru regional de diagnosticare în profunzime a cancerului de sânge la copii şi adulţi.
Programul are o durată de un an şi are drept obiectiv îmbunătăţirea indicatorilor de supravieţuire în bolile hemato-oncologice la copii şi adulţi, respectiv creşterea ratei de supravieţuire de la 50% la 80%. Programul implică o contribuţie financiară de 375.000 de euro din partea GDF SUEZ Energy România, este menționat într-un comunicat de presă al Institutului Clinic Fundeni.
În cadrul proiectului va fi susţinut financiar Programul de Diagnostic şi Tratament al pacienţilor cu leucemii acute şi alte tipuri de cancer limfatic, respectiv dezvoltarea infrastructurii de diagnostic prin achiziţionarea a două echipamente performante care vor ajuta la o mai bună diagnosticare şi monitorizare a cancerelor de sânge.
"Demararea acestui proiect reprezintă una dintre realizările anului 2013 ale Institutului Clinic Fundeni. Investiţia este una extrem de importantă şi va contribui major în viitor la managementul afecţiunilor hemato-oncologice în cadrul institutului, totul în beneficiul pacienţilor care se confruntă cu astfel de probleme. Anunţul demarării proiectului «Energie pentru o şansă la viaţă» face parte din manifestările organizate în cadrul Zilelor Institutului Clinic Fundeni 2013 şi stă sub mesajul acestora - «Iubeşte viaţa», cuvinte care ne definesc şi în care credem. Iubind viaţa, dăruieşti viaţă!", a declarat dr.Carmen Orban, manager al Institutului Clinic Fundeni, prin intermediul comunicatului de presă.
Potrivit şefului Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular al Institutului Clinic Fundeni, conf.univ.dr.Daniel Coriu, proiectul va creşte numărul de analize realizate în laboratoare de citogenetică şi imunofenotipare.
"Acest proiect ajută Institutul Clinic Fundeni din mai multe puncte de vedere. Pe de o parte va creşte numărul de analize realizate în laboratoare de Citogenetică şi Imunofenotipare, analize efectuate pentru diagnosticarea şi monitorizarea pacienţilor cu boli hemato-oncologice. Dacă în prezent sunt efectuate în medie anual 700 de analize, în urma achiziţionării celor două echipamente vor putea fi realizate anual aproximativ 2.500 analize, având în vedere existenţa unui personal cu înaltă calificare în cadrul institutului nostru. Pe de altă parte, aceste echipamente cresc determinarea cu acurateţe a bolii minime reziduale, ceea ce va permite aplicarea ţintită a protocoalelor de tratament modern cu modelarea dozelor de citostatice şi, în cazuri bine selectate, efectuarea transplantului medular", a declarat șeful Clinicii de Hematologie şi Transplant Medular al Institutul Clinic Fundeni.
Conform acestuia, anual sunt înregistrate 200 de cazuri noi de leucemie acute la adulţi şi copii, iar existenţa Băncii de celule stem şi a Registrului naţional al donatorilor voluntari sunt un adevărat beneficiu pentru cei care au aceste suferinţe.
În România, în lipsa unui Registru naţional al bolnavilor de cancer, numărul copiilor bolnavi de cancer de sânge (leucemie şi alte cancere limfatice) este estimat la circa 5.000, iar anual se înregistrează alte 500 de cazuri noi.