Programul “Săptămânii educației ieșene” s-a încheiat
În perioada 24-29 mai 2010 Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ) a organizat Săptămâna educației ieșene. La Gala Excelenței, festivitate de premiere a elevilor olimpici, care a avut loc miercuri 26 mai, a participat și Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și olimpici de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Vasile cel Mare“ din Iași, alături de pr. prof. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului.
În perioada 24-29 mai 2010 Inspectoratul Școlar Județean Iași (ISJ) a organizat Săptămâna educației ieșene. La Gala Excelenței, festivitate de premiere a elevilor olimpici, care a avut loc miercuri 26 mai, a participat și Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și olimpici de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Vasile cel Mare“ din Iași, alături de pr. prof. Dragoș Bahrim, directorul Seminarului. “Au fost momente reușite și apreciate de partenerii educaționali: elevi, dascăli, părinți, autorități. Aș aminti Conferința națională “Provocări ale educației în societatea cunoașterii“, realizată în parteneriat cu Universitatea “Al. I. Cuza“ din Iași, și Gala excelenței, unde au fost premiați elevii care au obținut rezultate deosebite la fazele naționale și internaționale ale olimpiadelor școlare. Înalt Prea Sfințitul Părinte Mitropolit Teofan, prezent la eveniment, a rostit un cuvânt care a fost deosebit de apreciat“, a declarat lect. dr. Bogdan Constantin Neculau de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității “Al.I.Cuza“ din Iași și inspector management educațional al ISJ Iași. (C.C.)