Progresele Medicinei, dezbătute la „Zilele Medicamentului“
După câteva zile ploioase, soarele a ieşit printre nori pentru a saluta şi în acest an participanţii la manifestarea ştiinţifică „Zilele Medicamentului“ (n.r. - 24-26 mai). Ajunsă la a XXI-a ediţie, această reuniune naţională cu participare internaţională, care se desfăşoară la Iaşi, a abordat teme legate de progresele din lumea medicamentului, precum şi aspecte fundamentale şi aplicative din domeniul durerii (algeziologie).
Cu acest prilej, s-a marcat şi cea de a X-a întâlnire româno-israeliană, având ca temă durerea şi tratamentul ei. A fost ascultată cu mare interes expunerea profesorului dr. Ilam Eldar din Tel-Aviv, care a conferenţiat despre „Particularităţile tratamentului durerii la persoanele în vârstă“. Cu acest prilej, s-a arătat că prelungirea duratei de viaţă aduce cu sine şi probleme specifice vârstei a III-a, printre care durerea ocupă un loc semnificativ, împreună cu depresia.
Plecând de la această realitate, autorul acestor rânduri, în expunerea „Durere şi Societate“, a arătat necesitatea implicării factorilor de decizie (Guvern, Casa de Asigurări de Sănătate) pentru prevenirea patologiei vârstelor înaintate, în sensul promovării unei bătrâneţi active, astfel ca persoanele în vârstă să fie utile societăţii şi nu o povară pentru aceasta.
Doamna dr. Edith Balan, şefa Secţiei de durere de la Spitalul „Carmel“ din Haifa, a împărtăşit din experienţa ei în tratamentul durerii cronice. Atunci când medicamentele nu mai ajută, se practică o intervenţie invazivă de stimulare a măduvei spinării (prin introducerea unui cateter cu electrozi în coloana vertebrală), care blochează transmiterea informaţiei dureroase spre creier. Autoarea a practicat cu succes această metodă la 350 de pacienţi. Singura limită majoră a metodei este preţul stimulatorului electronic - în jur de 5.000 de euro.
Un alt expert israelian în terapia durerii, dr. Mălin Calman, a vorbit despre necesitatea abordării cu mai mult curaj a terapiei cu opioizi în durerea din bolile non-canceroase, arătând avantajele şi dezavantajele unei terapii de durată cu aceste medicamente.
Demn de menţionat este faptul că toţi specialiştii care au venit din Israel în acest an sunt proveniţi din şcoala medicală ieşeană, continuă să vorbească perfect limba română şi vin cu o plăcere nedisimulată (pe cheltuiala lor) în Iaşul studenţiei de odinioară.
În cadrul manifestării amintite au avut loc şi câteva sesiuni tematice privitoare la: „Terapeutici moderne în pediatrie“ (moderatori: prof. dr. Stela Goţia, prof. dr. Marin Burlea şi conf. dr. Constantin Ailioaie); „Terapii clasice şi inovative în oncologie“ (moderator conf. dr. Lucian Miron); „Fiziofarmacologie cardiovasculară“ (conf. dr. Şerban Dragomir, conf. dr. Florin Mitu, şef lucr. dr. Radu Iliescu).
Un aport deosebit în sfera cunoaşterii l-a avut şi prestigiosul reumatolog clujean prof. dr. Horaţiu Boloşiu, care, vorbind despre terapiile biologice, a explicat noile concepte de biogenerice şi biosuperioare.
Ultima dintre cele trei zile ale manifestării a fost dedicată studenţilor şi tinerilor medici, care şi-au prezentat cu entuziasm şi competenţă realizările. A fost impresionant momentul când s-a făcut legătura de imagine şi sunet cu unul dintre tinerii medici care lucrează într-o ţară vestică (dr. Tudor Azoicăi) şi care a povestit cu mândrie că se descurcă foarte bine în spitalul în care lucrează, datorită cunoştinţelor valoroase acumulate în cei şase ani în care a fost student al Facultăţii de Medicină a Universităţii „Gr. T. Popa“ Iaşi.
Interesantele date prezentate în sesiunele de comunicări au constituit subiectul unor discuţii lungi şi prieteneşti şi cu ocazia întâlnirii informale de la sediul Asociaţiei de Algeziologie din România.