Proiect de sprijinire a copiilor din familiile defavorizate
Prefectura Neamţ a anunţat prelungirea cu un an a proiectului „Sprijinirea copiilor invizibili“, care are ca scop protecţia, sănătatea şi educaţia copiilor din zonele rurale în care serviciile sociale sunt deficitare.
Opt comune din judeţul Neamţ vor fi şi în acest an beneficiarele proiectului „Sprijinirea copiilor invizibili“, derulat de Prefectură, cu scopul de a susţine protecţia copiilor, sănătatea, educaţia acestora şi pentru a scădea presiunea asupra serviciilor specializate ale statului. „Este esenţial să facem eforturi în vederea asigurării durabilităţii reformelor în domeniul protecţiei copilului, sănătăţii şi educaţiei. Trebuie acordată o atenţie deosebită copiilor care trăiesc în sărăcie şi fac parte din grupurile cele mai defavorizate“, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Mihai Archip. Acesta a mai precizat că unul dintre obiectivele proiectului este şi acela de a preveni separarea copilului de familie.
Printre primăriile beneficiare ale acestui proiect se numără cele din localităţile nemţene Bahna, Boghicea, Oniceni, Dragomireşti, Români, Săbăoani, Tămăşeni şi Bîra, zone rurale deficitare în asigurarea serviciilor sociale.
Potrivit biroului de presă al Prefecturii Neamţ, UNICEF România continuă asigurarea plăţii fiecărei persoane cu atribuţii de asistenţă socială de la nivelul celor opt comune, care a fost angajată şi în decursul anului 2011. Această persoană poate fi înlocuită numai pe baza unui justificativ scris din partea primăriei comunei respective şi în strânsă consultare cu supervizorul de proiect din cadrul DGASPC, reprezentantul Instituţiei Prefectului şi managerul de proiect UNICEF.
Proiectul „Sprijinirea copiilor invizibilii“ este susţinut tehnic şi financiar de Reprezentanţa UNICEF România şi este implementat cu sprijinul tehnic şi administrativ al Prefecturii şi al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ.
Proiectul păstrează scopul iniţial de a contribui la creşterea impactului politicilor de protecţie socială asupra celor mai săraci şi excluşi social dintre copiii şi familiile vulnerabile din România.