Proiect educaţional Iaşi-Chişinău

Educaţie

Proiect educaţional Iaşi-Chişinău

Liceele „Vasile Alecsandri“ din Iaşi şi din Chişinău au iniţiat un parteneriat a cărui primă activitate a debutat ieri, 28 martie, când 12 elevi de la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“ din Iaşi, însoţiţi de 5 profesori, au plecat la Chişinău, la liceul cu acelaşi nume. Pe parcursul celor două zile, elevii şi profesori ieşeni vor participa la activităţile propuse de gazde: lecţii demonstrative, concurs de cultură generală, expoziţie de tradiţii româneşti, itinerarii turistice. Elevii şi profesorii din Chişinău vor veni la Iaşi în perioada săptămânii „Şcoala altfel“, când vor participa la activităţile organizate de Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri“, dedicate acestei săptămâni.