Proiect social în Arhiepiscopia Râmnicului
Asociaţia „Antim Ivireanul - Râmnicu Vâlcea” din Arhiepiscopia Râmnicului desfăşoară, începând cu 10 mai 2011, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, proiectul social-caritabil „Prietenul de lângă tine”.
Pentru început, proiectul va avea aplicare în jurisdicţia arondată Paraclisului 'Buna Vestire', prin participarea şi colaborarea unor persoane particulare şi juridice din municipiul Râmnicu Vâlcea, prin lucrarea preoţilor slujitori ai paraclisului, sub coordonarea consilierului eparhial pr. Gheorghe Mateescu. Scopul acestui demers este unul social-caritabil şi constă în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi şi probleme sociale, prin vizite pastorale săptămânale şi dialog social spiritual, donaţii de alimente şi hrană rece şi donaţii de carte religioasă.
sursa: ziarullumina.ro