Proiectul „Muguri de tradiţii“ a ajuns la final

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Proiectul „Muguri de tradiţii“ a ajuns la final

Preşcolarii de la Grădiniţa „Sfântul Ioan cel Nou“ din Suceava au participat marţi, 17 iunie 2014, la activitatea „Bun venit la şezătoare!“. Aceasta a constat în susţinerea unui program artistic şi a marcat finalizarea proiectului „Muguri de tradiţii“, derulat de Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni“ - filiala Suceava, în parteneriat cu Primăria Suceava şi Consiliul Local Suceava.

La şezătoare au participat invitaţi de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava, precum şi rude ale copiilor. La final, copiii s-au prins într-o horă mare. Cu acest prilej, a fost vernisată expoziţia de icoane pe sticlă şi ouă încondeiate, realizate de copii pe parcursul desfăşurării activităţilor din cadrul proiectului. „Proiectul nostru s-a încheiat cu o şezătoare la care au participat copii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani. Ei au dorit să arate cât de mult au învăţat, încercând să redea o parte din viaţa satului, prin cântece, poezii şi dansuri populare româneşti“, a spus prof. Monica Curic.