Proiectul SOCIAL, prezentat la Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Proiectul SOCIAL, prezentat la Iaşi

Reprezentanţii Federaţiei Filantropia au prezentat la Iaşi rezultatele proiectului „SOCIAL - Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate“. La întrunire au participat angajaţi şi voluntari ai Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

La sediul Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă“ a avut loc vineri, 14 decembrie 2012, o prezentare a rezultatelor proiectului „SOCIAL - Strategia de ocupare şi calificare prin învăţare şi activităţi pentru libertate“. Proiectul este implementat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în colaborare cu Patriarhia Română, Federaţia Filantropia şi cinci instituţii publice şi organizaţii civile din Italia (cu experienţa în reintegrarea foştilor deţinuţi). Acesta se va încheia pe 31 decembrie 2012, ultima parte fiind dedicată campaniilor de informare şi diseminare a metodelor de bună practică ce au fost identificate şi promovate. În cadrul evenimentului au fost prezentate activităţile specifice derulate în cadrul proiectului şi au fost oferite informaţii privind economia socială şi modelul întreprinderilor sociale ce vor fi înfiinţate în proiect.

Prezentările şi răspunsurile la întrebări au fost oferite de către pr. Dorel Moţoc, consilier patriarhal din cadrul Sectorului social-filantropic al Patriarhiei Române şi secretar general al Federaţiei Filantropia, şi de Ina Rizoaica, din echipa de proiect. „Este foarte importantă reintegrarea fostului deţinut în principal în familie, pentru a avea suport în reintegrarea în societate. Două dintre obiectivele importante ale acestui proiect au fost legate de pregătirea mediului pentru primirea fostului deţinut şi de asigurare a unui model prin care el să poată fi reintegrat. S-a ales modelul economiei sociale, respectiv s-au identificat două locaţii în România, unde vor fi dezvoltate două întreprinderi pe baza acestui concept. Cele două întreprinderi au profil de brutărie şi panificaţie, ele urmând să poată angaja şapte deţinuţi care au obţinut o calificare pe timpul cât au stat în penitenciar. Vom căuta să asigurăm şi pentru alte grupuri vulnerabile posibilitatea de a fi integrate prin acest model“, a spus pr. Dorel Moţoc.

Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă“ şi Biroul de asistenţă social-filantropică al Arhiepiscopiei Iaşilor au experienţă în dezvoltarea şi gestionarea iniţiativelor de tip economie socială, astfel că subiectele discutate au fost primite cu interes de către participanţi. Majoritatea celor prezenţi au apreciat modelele de bune practici prezentate şi s-au interesat de stadiul dezbaterii cu privire la legislaţia în domeniul economiei sociale din România, ce facilităţi economice ar putea fi acordate acestui tip de întreprinderi şi care ar fi cea mai potrivită formă juridică de constituire a unei astfel de entităţi. „Întrucât Fundaţia «Solidaritate şi Speranţă» este una dintre fondatoarele Federaţiei Filantropia, era firesc să venim aici pentru a face o prezentare a ceea ce înseamnă acest proiect, ce s-a identificat, ce se poate multiplica şi să vedem în ce măsură propunerile noastre sunt fezabile pentru Arhiepiscopia Iaşilor“, a adăugat pr. Dorel Moţoc.