Promovabilitate de 52,86% la simularea evaluării naţionale

Educaţie

Promovabilitate de 52,86% la simularea evaluării naţionale

Peste 10 mii de elevi din clasa a VIII-a din judeţul Iaşi, reprezentând 95% din total, au participat săptămâna trecută la simularea evaluării naţionale prin susţinerea probelor scrise la Limba şi literatura română şi Matematică. Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean, procentul de promovabilitate la simularea evaluării naţionale este de 52,86%, respectiv 63% elevi care au obţinut note peste 5 la Limba română, în timp ce doar jumătate dintre viitorii absolvenţi de gimnaziu au reuşit să obţină notă de trecere la Matematică. "Precizăm că la Limba română tezele cu note peste 7 au avut o pondere de 34%, înregistrându-se şi 48 de note de zece, iar la Matematică doar 19% din notele obţinute au depăşit nota şapte, înregistrându-se doar 7 note de zece. În 4 unităţi şcolare din judeţ procentul de promovabilitate înregistrat de elevi a fost de 100%", a declarat doamna prof. Sabina Manea, purtător de cuvânt al IŞJ Iaşi. (Oana Nistor)