Proorocul Ilie în tradiția populară Minunile pe care profetul Ilie le-a făcut în timpul vieții sale l-au trecut în rândul sfinților. În legătură cu Sfântul Prooroc Ilie au apărut multe obiceiuri populare. Dintre acestea unele nu au nicio legătură cu religia creștin-ortodoxă fiind vechi reminiscențe ale unor obiceiuri păgâne. În bogata noastră tradiție folclorică, de Ilie se leagă credințe destul de stranii, precum aceea că, „pe vremea cînd era om“, ar fi fost păcălit de diavol, ucigîndu-și fie părinții, fie soția și fiul, sub bănuiala – nefondată – că ar fi fost „încornorat“ (Biblia și Tradiția, dimpotrivă, îi afirmă fecioria). Așa se explică faptul că principala ocupație a lui „Sîntilie“ este să-l urmărească pe diavol, pentru a răzbuna vechea și tragica păcăleală. Se spune că el nu se va lăsa pînă ce nu-i va stîrpi pe draci pînă la ultimul. Cînd tună, se crede că Sfîntul îi avertizează pe păcătoși, iar cînd trăznește, atunci înseamnă că a găsit vreun drac ascuns în sau după păcătosul nepocăit. Fulgerul și trăznetul sînt armele sale predilecte (care iau adesea, în fantezia populară, chipul „biciului de foc“), încredințate lui chiar de către Dumnezeu, ca și carul de foc cu care brăzdează cerul și se dedă la mare tărăboi (motivul e biblic, dar recuzita folclorică îl leagă, parcă, de vechile divinități solare). Sfântul Ilie, sfânt războinic al calendarului ortodox, a fost investit de popor cu atributele zeilor tunetelor și fulgerelor. Ca și aceștia, el mâna un car de foc în timpul furtunilor și își trimite fulgerele către diavoli și păcătoși. La trăsura sa sunt înhămați doi sau patru cai albi, înaripați. Acolo, pe cer, Sfântul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră și trăsnește. Speriați, dracii se ascund pe pământ: prin pomi, pe sub streașina caselor, în turlele bisericilor și chiar în corpul unor animale, în special câini și pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, trăsnește și arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. În tinerețe, ar fi tunat și ar fi trăsnit atât de puternic, încât plesnea copilul în pântecele mamei și vițelul în burta vacii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lăsat ciung de mâna dreaptă, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continuă să alunge dracii și să-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc ținut în mâna stângă. Pălie ar fi un fel de supranume al Sfîntului (dar, după alții, Ilie Pălie ar fi, de fapt, vizitiul acestuia). Se mai zice că Sfântul, fiind așa de „vechi de zile“, nu prea ține minte cînd cade sărbătoarea lui, drept care, dornic să mai și petreacă puțin, Îl iscodește mereu pe Dumnezeu, Care-l duce însă cu vorba, până când ziua praznicului a trecut deja. Aceasta ca nu cumva să se încingă prea tare, cum îi e firea, și să dea frâu liber puterilor sale, cu care poate lesne să cutremure tot pământul. Uneori ploile din mijlocul verii sunt socotite ca expresii ale furiei Sfântului, ce pare să aibă la îndemâna sa, cu voie de sus, tot mersul stihiilor, de la grindină la foc. În ziua de Sântilie (20 iulie) e mare păcat să lucrezi, riscând să-ți ardă casa sau să fii trăznit peste an. Te poți păzi prin bună purtare sau cu ajutorul unor „talismane“ creștinești (cum ar fi, bunăoară, mâțișorii de salcie sfințiți la Paște sau la Florii). Cel mai sigur rămâne însă semnul crucii, căci numai îndărătul ei nu se poate ascunde nicidecum diavolul vânat de Sfânt pînă la sfârșitul lumii. Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele și ușile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreo spurcăciune de drac înăuntru și casa să fie trăsnită. Dracul trage mai mult la carpen, de aceea e bine să nu ai la casă acest lemn, ori să te adăpostești sub carpen. În vreme de furtună, este bine să stai la luminișuri și mai bine să te plouă, căci la adăposturi toți dracii trag. Trebuie să-ți faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, când i-a dat biciul în mână: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce să nu dai! În ajunul zilei Sfântului Ilie, fetele se duc noaptea pe locurile unde este semănată cânepa, se dezbracă de cămăși și după ce se tăvălesc goale prin cânepă, se îmbracă repede și merg acasă să se culce. Dacă peste noapte vor visa cânepa verde, este semn că la măritiș vor lua flăcăi de bărbați; dacă însă vor visa cânepa uscată, se vor marita după oameni bătrâni. La revărsatul zorilor, se culegeau ierburi de leac, care se duceau apoi acasa și se puneau la uscat la umbră, pe prispă sau în cămară. Se culegeau și alte plante, considerate bune pentru vrăji și farmece; odată uscate, acestea erau stropite cu sângele unui cocor, tăiat chiar deasupra lor. Astfel „menite“, prin sacrificiu, plantele puteau fi folosite de vrăjitoare. De Sfântul Ilie, femeile duc la biserică busuioc și-l pun la iconostas. La sfârșitul slujbei, îl iau și îi dau foc, iar cu cenușa lui se freacă în gură copiii, când au bube. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere noi până în această zi. Dacă va tuna în ziua aceasta, toate alunele vor seca, iar toate celelalte fructe vor avea viermi. În ziua Sfântului, jertfelnicul de la biserică este plin cu tot felul de bucate, pentru sufletul adormiților. În unele sate, femeile duc la biserică lapte și vin, iar peste zi fac praznice pentru cei adormiți. Merele se duc întâi la biserică, pentru că există credința că numai așa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă. Dacă nu se păstrează această datină, cel ce mănâncă mere înainte de Sfântul Ilie, va culege veșnic mere pe lumea cealaltă, dar când va începe să le mănânce, ele îi vor pieri de dinainte. Unele femei împart și porumb fiert, dar și farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară. Tot cu flori de vară, legate cu lână roșie, sunt și cănile pline cu apă. Înaintea acestei sărbatori se încheie obiceiurile de invocare a ploilor. La sate este ziua recoltării mierii de albine, după ritualuri specifice, ziua când ciobanilor le este permis pentru prima dată să coboare după urcarea oilor la stână, fiind totodată și prilej de organizare de târguri, iarmaroace și bâlciuri. După cum am menționat unele obiceiuri pot fi păstrate dacă nu aduc nicio vătămare credinței și practicii creștine, dar altele trebuie înlăturate. (Datini și credințe populare românești)