Proprietari amendaţi pentru incendierea miriştilor, la Botoşani
Zeci de proprietari de terenuri din mai multe localităţi ale judeţului Botoşani au fost sacţionaţi de lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) pentru incendierea miriştilor. Oficialii ISU susţin că în a doua jumătate a lunii martie pe teritoriul judeţului Botoşani s-au produs 88 de incendii de vegetaţie uscată, mirişti sau resturi vegetale, care au afectat aproximativ 1.200 de hectare şi au pus în pericol viaţa oamenilor, locuinţe, obiective socio-economice, reţele de distribuţie a energiei electrice şi căi de comunicaţii. Valoarea pagubelor provocate depăşeşte 45.000 de lei. Incendiile au fost generate de acţiunile cetăţenilor pentru igienizarea curţilor, grădinilor şi terenurilor agricole.