În Protopopiatul Urziceni a avut loc sesiune de formare a personalului clerical
La Şcoala Generală Nr. 2 "Ioan Heliade Rădulescu" din municipiul Urziceni s-a desfăşurat săptămâna trecută o nouă întâlnire în cadrul proiectului "Propovăduire la timpul prezent".
Preoţi profesori de la Seminarul Teologic "Sfântul Ioan Gură de Aur" din Slobozia au dezbătut împreună cu preoţii prezenţi temele aprobate de Permanenţa Consiliului Eparhial, subiecte de actualitate şi de folos preoţilor în prezentul context social. În suporturile de curs oferite participanţilor au fost abordate noile dileme morale care se nasc vizavi de drepturile persoanei umane, pusă în faţa unor noi practici cum ar fi: fertilizarea in vitro, clonarea, contracepţia, avortul. Tot în cadrul întâlnirii s-a vorbit despre pericolul introducerii inovaţiilor liturgice în cultul ortodox, despre conceptul de economie socială şi felul în care aceasta poate fi de folos în misiunea pastorală, despre ultimele amendamente aduse Statutului de organizare si funcţionare a BOR şi mijloacele actuale de catehizare a credincioşilor. Joi, 1 septembrie, un grup de preoţi profesori, alături părintele consilier cultural Manuel Rusu, delegatul Preasfinţitului Episcop Vincenţiu, s-au deplasat în municipiul Feteşti pentru a continua misiunea de informare şi actualizare a cunoştinţelor personalului clerical din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor.
sursa: sf-esc.ro