Protosinghelul Iustin Petre a conferenţiat la Târgu Neamţ
La Casa de Cultură „Ion Creangă“ din Târgu Neamţ, a avut loc vineri, 30 martie, conferinţa duhovnicească „Sensul creştin al libertăţii“, susţinută de protos. Iustin Petre, exarhul administrativ al mănăstirilor din Arhiepiscopia Tomisului şi stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan Casian“ din Dobrogea. Evenimentul a fost organizat, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către membrii Asociaţiei Tineretul Ortodox (ATOR) - filiala Târgu Neamţ. Corul Liceului Teologic Ortodox „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ de la Mănăstirea Agapia a interpretat trei piese religioase, iar membrii grupului ATOR - filiala Târgu Neamţ au susţinut un moment cultural-religios. (Andrei-Gabriel Ungureanu)