psihoterapie ortodoxă

„Decizia de a-ţi schimba modul de viaţă trebuie să fie una raţională, corectă, bine chibzuită şi, cel mai important, irevocabilă”

Ce trebuie să facem pentru ca harul dumnezeiesc să ne acopere, să ne lumineze şi să ne călăuzească paşii spre o viaţă plină de virtuţi? Trebuie să trecem de la râvnă la lucrarea propriu zisă, la lucrarea mântuirii. Trebuie să o vedem ca pe cea mai importantă şi esenţială lucrare din viaţa noastră. Multe din dorinţele pe care le avem rămân neîmplinite pentru că nu avem puterea de a lupta pentru a le împlini. Sfântul Teofan spunea: „Decizia de a-ţi schimba modul de viaţă trebuie să fie una raţională, corectă, bine chibzuită şi cel mai important irevocabilă”.

Între plăcere și durere ‒ cursa care atrage omul și îl consumă

Ca individ, omul trăieşte atracţia pentru plăcere şi repulsia pentru durere. Atunci când ajunge la fundul sacului, tehnicile de supravieţuire – de a dobândi plăcerea – nu mai funcţionează şi e obligat să recunoască ceea ce ştia deja, că „asta e minciună”.

Nașterea primului copil ‒ cum se schimbă relația dintre soți?

Există multe feluri în care acest stadiu poate fi valorificat spre unirea soţilor, în loc să fie luat drept un obstacol greu de trecut. În stadiul precedent cei doi au devenit un singur trup, mai mult simbolic, prin unirea lor afectivă, trupească şi duhovnicească. Acum însă au devenit un singur trup prin îngemănarea biologică a moştenirii lor în copil. Dacă soţii nu se blochează emoţional, vor dezvolta o nouă dimensiune a relaţiei lor şi în acelaşi timp o nouă dimensiune a propriului sine, împărtăşind neliniştile, agoniile, supărările, descurajările, fricile, bucuriile şi adânca satisfacţie pe care le presupune creşterea copiilor.

Pocăință, spovedanie, auto-învinovățire – care e diferența?

Dacă nu-ți pui ordine în gânduri, atunci se naște un haos de necontrolat. Domnul nu ne-a dăruit numai talanți, ci și toate instrumentele necesare pentru creșterea duhovnicească și personală. Iar aici ne vine în ajutor posibilitatea de a ne pocăi și de a participa la Tainele Bisericii. Arta pocăinței, arta introspecției și auto-evaluarea vin la vârsta adultă. Există oameni care din copilărie s-au obișnuit cu meditația, cu auto-învinovățirea, dar totodată nu sunt pregătiți să se pocăiască.

Cum să trecem de la dimensiunea psihologică a vieții la cea duhovnicească

Când Domnul ne cere să ne judecăm și sfinții ne învață să ne osândim pe noi înșine, nu ne cer să ne pedepsim, ci să credem în mila Domnului și în iertarea vindecătoare și sfințitoare. Omul mândru alege să se pedepsească sau să deznădăjduiască, lăsându-se amăgit de diavolul care sugerează că Dumnezeu este un tiran fără milă și că scopul Lui este pedepsirea păcătosului. Osândirea de sine este, în esența ei, conștientizarea și asumarea neputinței absolute a omului de „a face binele” și de a fi fericit fără Dumnezeu, și căderea la picioarele milostivirii Lui.

Ce nu este iertarea?

Cineva căruia îi pare rău cu adevărat de ofensa pe care ne-a adus-o nu va face remarci cu privire la obligaţia creştinului de a ierta şi nici nu va căuta să-şi justifice vina prin a ne face pe noi să ne simţim vinovaţi, ci acceptă responsabilitatea pentru ofensa adusă şi acceptă şi consecinţele alegerilor nefericite.

Mitropolitul Ierotheos Vlahos – „Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii părintelui Ioannis Romanidis”

"Îl iubesc pe Dumnezeu şi vreau să mă împărtăşesc. Trebuie ca dragostea să fie la un aşa nivel, încât să ne unim cu această dragoste şi trupul nostru să reziste la acest mare har care ni se dăruieşte".

Interviu cu Înaltpreasfinţitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie

Data:14 octombrie 2011 Interviu realizat de Pr. Gică Păduraru - Radio Trinitas Traducere: Pr. Petru Sidoreac şi Tatiana Petrache

Pagini