Psoriazisul afecteaza viața profesională și socială a peste 50% dintre pacienți

Social

Psoriazisul afecteaza viața profesională și socială a peste 50% dintre pacienți

Mai bine de 50% dintre pacienţii care suferă de psoriazis sunt afectaţi în viaţa profesională şi cea socială de această boală, arată un studiu realizat de Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).

Potrivit cercetării, 52% dintre aceştia au declarat că s-au simţit jenaţi sau ruşinaţi în relaţiile cu cei din jur din cauza afecţiunii de care suferă, iar 53% au afirmat că boala le afectează alegerile de petrecere a timpului liber. Pentru a nu fi judecaţi de către cei cu care intră în contact, 40% dintre pacienţi îşi ascund afecţiunea, iar 21% renunţă să mai lege noi prietenii.

Datele studiului mai relevă că pentru 23% dintre pacienţi, viaţa profesională a avut de suferit după diagnosticarea cu psoriazis, în timp ce pentru 34% dintre respondenţi relaţiile cu colegii s-au schimbat. De asemenea, 32% dintre pacienţi le-au ascuns superiorilor şi colegilor că suferă de psoriazis.

Studiul a fost realizat de Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune în rândul pacienţilor cu psoriazis, membri ai asociaţiei.

Dintre respondenţi, 58% sunt femei, iar 42% bărbaţi, ârsta medie a pacienţilor care au participat la studiu fiind de 45 de ani.

La momentul actual, în România sunt 400.000 de pacienţi cu psoriazis.